Ce înseamnă dacă ai ascendentul în zodia Fecioară
Ești mai mult decât zodia ta! De fapt, există 9 planete și 12 case într-o hartă natală tipică. Și în timp ce semnul tău solar este echivalentul zodiei, ascendentul tău reprezintă un alt aspect al personalității tale.
Semnul de Lună reprezintă modul în care îți exprimi emoțiile și te conectezi cu ceilalți, iar semnul Soarelui este nucleul a ceea ce ești, dar ascendentul este masca pe care o prezinți altora și prima impresie pe care o faci când întâlnești oameni pentru prima dată.Ascendentul tău este situat în semnul zodiacal specific care a fost poziționat pe orizontul estic la momentul exact al nașterii. Pe când semnul Soarelui depinde de data nașterii, ascendentul depinde de ora nașterii.
Pentru a-ți determina Ascendentul, trebuie să-ți cunoști exact ora nașterii. Din fericire, îl poți afla cu ușurință folosind acest calculator gratuit.
Ce înseamnă dacă ai ascendentul în zodia Fecioară
Fecioara este un semn de Pământ, așa că dacă ai ascendentul în zodia Fecioară, ești demn/ă de încredere, ordonat/ă, responsabil/ă și orientat/ă spre detalii. Dar ești, de asemenea, cunoscut/ă și pentru a fi sincer/ă, intimidant/ă și destul de precaut/ă.
Ca semn mutabil, Fecioara are o dorință puternică de schimbare și de a planifica dinainte. Cu toate acestea, ea tinde să nu fie la fel de degajat/ă ca celelalte zodii, concentrându-se în schimb pe detalii și având un caracter practic.
Pentru că planeta guvernantă a Fecioarei este Mercur, planeta comunicării și înțelegerii, ea este curioasă și are o minte ageră. Cealaltă planetă conducătoare este Chiron, ceea ce o face metodică și logică.
Dacă ai ascendentul în zodia Fecioară, te descurci bine în cariere care îți permit să prosperi în capacitatea de de a-i servi pe ceilalți, precum și să nu simți că lucrezi deloc. Ești o persoană foarte muncitoare, care se va dedica trup și suflet proiectelor și sarcinilor profesionale. Deși poți părea rigid/ă și serios/oasă, ești mai degrabă concentrat/ă pe a te simți inspirat/ă de cei cu care lucrezi.
Persoanele cu ascendentul în zodia Fecioară sunt considerate videcătoare printre membrii familiei și prietenii lor datorită naturii lor altruiste și a dorinței de a-i ajuta pe ceilalți. Pot părea intimidante și sumbre, dar odată ce le cunoști, vei înțelege că prețuiesc stabilitatea, pragmatismul și inteligența.
În relații, persoanele care au ascendentul în Fecioară își fac timp pentru a cunoaște dedesupturile modurlui în care funcționează partenerul lor. Asta înseamnă determinarea celui mai bun mod de a comunica între ei, datorită planetei guvernante Mercur. E nevoie de timp pentru ca ele să se deschidă, dar odată ce o fac, trăsăturile lor profunde de personalitate strălucesc cu adevărat.
Deși poate părea că cei cu ascendentul în Fecioară sunt un pic șterși, este important să le acorzi timp să-și arate adevăratele culori. Odată ce o fac, sun suportivi, loiali și grijulii. Dar pentru că își păstrează sentimentele pentru ei înșiși, partenerii lor pot avea dificultăți în a încerca să îi citească.
Acești indivizi sunt cel mai compatibili cu semnele de pământ Taur și Capricorn, precum și cu semnele de apă Rac, Scorpion și Pești. Cu toate acestea, au tendința de a gravita departe de semnele de aer precum Vărsătorul.
Vedete care au ascendentul în zodia Fecioară sunt: Timothée Chalamet, Sharon Stone, Emma Watson, Chris Martin, Keanu Reeves, Kris Jenner, Dolly Parton.
Pentru că persoanele care au ascendentul în Fecioară sunt atât de responsabile, nu este de mirare că ceilalți se bazează pe ele pentru a-i menține cu picioarele pe pământ și pentru a-și atinge obiectivele.
Faptul că ceilalți se pot baza pe ele le oferă celor cu acendentul în Fecioară un scop în viață. Ori de câte ori cineva se află într-o situație dificilă, poate conta pe ele să-i fie alături, ajutându-l să treacă peste. Oamenii cu ascendentul în Fecioară sunt prieteni grozavi!
Dacă ai ascenndetul în zodia Fecioară înseamnă că ai o nevoie înnăscută de a controla situația, ceea ce, într-o notă pozitivă, îți permite să îți setezi obiective și să le îndeplinești. Cu toate acestea, aceeași nevoie de control înseamnă că s-ar putea să te temi de rezultatele nedorite.
În timp ce ai talentul de a observa cele mai mici detalii, uneori trebuie să-ți acorzi o pauză, să te relaxezi puțin și să încetezi să-ți mai faci grii în legătură cu ceea ce cred alții.
Da, ești o persoană grijulie odată ce te deschizi emoțional, dar asta nu înseamnă că nu ești critică, atât față de ceilalți, cât și față de tine însăți. Ești incredibil de dur cu tine însuți și, atunci când lucrurile nu merg așa cum a fost planificat, tinzi să cazi în capcana criticii.
Natura ta critică înseamnă, de asemenea, că ai tendința de a-ți face griji, în special cu privire la sănătatea ta. Mercur guvernează sistemul nervos, controlând funcțiile creierului și corp-minte. Pentru tine, atunci când nu îți îndeplinești sarcinile la standardele tale înalte, poți provoca o mare presiune asupra sănătății tale mintale.
Extrem de inteligent și analitic, tu observi fiecare mic detaliu. Și, din această cauză, nu ești doar foarte atent, ci te asiguri și că toate acele detalii sunt perfecte.
Datorită aceste naturi a ta, ești grozav în rezolvarea problemelor. Cu toate acestea, acest lucru înseamnă, de asemenea, că devii critic.
Datorită energiei tale mutabile, ești conștient de faptul că schimbarea este constantă. Totuși, îți dorești și să menții stabilitatea de care ai atât de mare nevoie. Acest lucru te poate face precaut și intimidant.
Dacă combini nevoia ta de stabilitate cu intelectul și natura ta critică, nu e de mirare faptul că pari retras față de alți oameni.
Când echilbrul tău este dezactivat, devii confuz, anxios, îngrijorat și începi să te îndoiești de tine însuți. Și totul provine din dorința ta de a fi perfect, în fiecare sens al cuvântului.
Alături de tendințele tale perfecționiste, ești o persoană foarte pretențioasă în ceea ce privește mâncarea, îmbrăcămintea și stilul tău de viață. Te poți pierde cu ușurință în muncă, ceea ce duce la copleșire și epuizare.
În ciuda defectelor tale, ești una dintre cele mai altruiste zodii din astrologie. Ești cel mai bun atunci când ești în serviciul altora, ajutând în orice mod posibil.
Toată lumea știe că ești umil și cu picioarele pe pământ.

Care sunt trăsăturile tale de personalitate dacă ai ascendentul în zodia Fecioară
De încredere
Pentru că persoanele care au ascendentul în Fecioară sunt atât de responsabile, nu este de mirare că ceilalți se bazează pe ele pentru a-i menține cu picioarele pe pământ și pentru a-și atinge obiectivele.
Faptul că ceilalți se pot baza pe ele le oferă celor cu acendentul în Fecioară un scop în viață. Ori de câte ori cineva se află într-o situație dificilă, poate conta pe ele să-i fie alături, ajutându-l să treacă peste. Oamenii cu ascendentul în Fecioară sunt prieteni grozavi!
Organizat
Dacă ai ascenndetul în zodia Fecioară înseamnă că ai o nevoie înnăscută de a controla situația, ceea ce, într-o notă pozitivă, îți permite să îți setezi obiective și să le îndeplinești. Cu toate acestea, aceeași nevoie de control înseamnă că s-ar putea să te temi de rezultatele nedorite.
În timp ce ai talentul de a observa cele mai mici detalii, uneori trebuie să-ți acorzi o pauză, să te relaxezi puțin și să încetezi să-ți mai faci grii în legătură cu ceea ce cred alții.
Critic
Da, ești o persoană grijulie odată ce te deschizi emoțional, dar asta nu înseamnă că nu ești critică, atât față de ceilalți, cât și față de tine însăți. Ești incredibil de dur cu tine însuți și, atunci când lucrurile nu merg așa cum a fost planificat, tinzi să cazi în capcana criticii.
Natura ta critică înseamnă, de asemenea, că ai tendința de a-ți face griji, în special cu privire la sănătatea ta. Mercur guvernează sistemul nervos, controlând funcțiile creierului și corp-minte. Pentru tine, atunci când nu îți îndeplinești sarcinile la standardele tale înalte, poți provoca o mare presiune asupra sănătății tale mintale.
Atent
Extrem de inteligent și analitic, tu observi fiecare mic detaliu. Și, din această cauză, nu ești doar foarte atent, ci te asiguri și că toate acele detalii sunt perfecte.
Datorită aceste naturi a ta, ești grozav în rezolvarea problemelor. Cu toate acestea, acest lucru înseamnă, de asemenea, că devii critic.
Intimidant
Datorită energiei tale mutabile, ești conștient de faptul că schimbarea este constantă. Totuși, îți dorești și să menții stabilitatea de care ai atât de mare nevoie. Acest lucru te poate face precaut și intimidant.
Dacă combini nevoia ta de stabilitate cu intelectul și natura ta critică, nu e de mirare faptul că pari retras față de alți oameni.
Perfecționist
Când echilbrul tău este dezactivat, devii confuz, anxios, îngrijorat și începi să te îndoiești de tine însuți. Și totul provine din dorința ta de a fi perfect, în fiecare sens al cuvântului.
Alături de tendințele tale perfecționiste, ești o persoană foarte pretențioasă în ceea ce privește mâncarea, îmbrăcămintea și stilul tău de viață. Te poți pierde cu ușurință în muncă, ceea ce duce la copleșire și epuizare.
Altruist
În ciuda defectelor tale, ești una dintre cele mai altruiste zodii din astrologie. Ești cel mai bun atunci când ești în serviciul altora, ajutând în orice mod posibil.
Toată lumea știe că ești umil și cu picioarele pe pământ.
Înscrie-te în grupul Horoscop Eva pentru a afla tot mai multe lucruri despre tine!
Vrei să primești mai multe sfaturi astrologice și previziuni pe e-mail? Lasă-ne adresa ta și îți vom trimite. Înscrie-te AICI