Am 25 de ani şi până acum câteva luni mă consideram o norocoasă. Aveam o familie frumoasă, doi părinţi care se iubeau chiar şi după un sfert de secol petrecut împreună, şi ori de câte ori îmi imaginam cum va fi viaţa mea de cuplu mă raportam la mama şi la tata. Şi dacă îi vezi împreună îţi dai seama că aceşti oameni au fost proiectaţi de o mână divină să fie împreună

Am 25 de ani şi până acum câteva luni mă consideram o norocoasă. Aveam o familie frumoasă, doi părinţi care se iubeau chiar şi după un sfert de secol petrecut împreună, şi ori de câte ori îmi imaginam cum va fi viaţa mea de cuplu mă raportam la mama şi la tata. Şi dacă îi vezi împreună îţi dai seama că aceşti oameni au fost proiectaţi de o mână divină să fie împreună. La începutul anului, imediat după Revelion, am aflat întâmplător că tata are o amantă. Şocul descoperirii şi faptul că acea femeie e de vârsta mea m-au făcut să îl văd pe tata pentru prima dată în altă lumină. Ca pe un bărbat oarecare, trişor, capabil să o facă să sufere pe femeia care i-a fost alături atâta timp.

Noi stăm în Galaţi. În acea zi eram la Brăila cu treabă şi mă oprisem la o terasă aşteptând pe cineva. Tata a trecut pe stradă relaxat, de mână cu o fată de vârsta mea, frumuşică, elegantă. În ciuda durerii pe care am stimţit-o trebuie să admit că le venea bine împreună. Dacă n-ar fi fost tata şi i-aş fi văzut pe stradă aş fi zis că sunt un cuplu reuşit. Tata, în ciuda celor 50 de ani pe care-i are, arată încă foarte bine şi nu-şi trădează vârsta. Are o statură atletică, uşor grizonat, veşnic zâmbitor, ai zice că e o vedetă de Hollywood.

Nici mama nu arată rău, dar este o femeie de 48 de ani care îşi poartă anii cu distincţie. Era doctoriţă şi a reuşit cumva în anii ăştia să îmbine fericit familia cu cariera.

Când l-am văzut cu tata de mână cu acea femeie am paralizat. M-am gândit după aia că ar fi trebuit să mă duc la ei şi să-i strig în faţă că-l urăsc. Să-i fac scandal. Dar nu m-am putut ridica de pe scaun.  Ei au trecut şi duşi au fost. Câteva zile mai târziu, când m-am întors în oraş şi l-am văzut pe tata, l-a şocat privirea mea duşmănoasă. Niciodată nu-l privisem aşa până atunci. I-am zis că ştiam, că i-am văzut. A lăsat privirea în jos şi a oftat. A încercat să-mi ia mâna şi să-mi explice ceva, dar nu l-am lăsat. Eram prea furioasă. I-am strigat o mulţime de acuze, de jigniri, de indignări, şi am plecat. El nu a reuşit să spună decât atât: „tu nu ştii cum e cu mama!”.

M-am tot gândit după aia ce a vrut să spună. Ce ar putea fi în neregulă cu mama? Cum a putut să reziste 25 de ani lângă ea şi abia acum să nu se mai poată abţine? Cum a putut să ne facă aşa ceva? L-am confruntat din nou după câteva săptămâni în care aproape că n-am fost om. Eram sfâşiată între indignare şi dilemă: să-i spun sau nu mamei? Să continui să mă prefac că-l mai iubesc pe tata era aproape imposibil, dar nici n-aş fi vrut să-i frâng inima mamei. Aşa că am decis să-l întreb din nou ce are el de gând?

Mi-a turnat o istorie cum că bărbaţii au anumite nevoi şi că relaţia lui cu mama ar fi de un alt nivel, ajunsă într-o altă sferă a iubirii, şi că el în continuare, ca bărbat, are acele nevoi pe care mama nu i le mai satisface. Probabil lui i-a fost greu să-mi spună asta, dar imaginaţi-vă ce greu mi-a fost mie să ascult acele lucruri din gura celui care mi-a dat viaţă. Nu puteam să concep că dragostea lor, pe care eu o credeam cea mai frumoasă şi pură din lume, cea mai trainică, să fie atât de găunoasă. El mi-a spus că nu e adevărat, că o iubeşte pe mama, dar cum poţi iubi pe cineva şi să fii cu altcineva la modul ăla, tandru, afectuos?

Au trecut cinci luni de atunci şi eu încă am această dilemă. Tata m-a rugat să păstrez secretul. Nu mi-a promis nimic, nu mi-a spus ipocrit că va renunţa, nu mi-a făcut jurăminte. Într-un fel am apreciat această verticalitate a lui, dacă poate fi vorba de verticalitate la un om care-şi înşeală familia. Dar în fiecare duminică în care merg la ei, la masă, şi-i văd cum se comportă unul cu altul, atât de firesc, atât de calzi şi de drăgăstoşi ca întotdeauna, nu mă pot întreba oare ce trebuie să fie acel lucru care-i lipseşte tatei, de face lucruri care ar putea s-o distrugă, practic, pe mama, dacă ar afla? Pentru că mama, în ciuda firii ei aparent dure, de medic serios, este în fond tot o femeie, cu angoase şi nelinişti, ca oricare. Sunt convinsă că tot eşafodajul ei psihologic s-ar dărâma iremediabil dacă ar afla că tata se preface. Şi pentru mine este un chin. Să ştiu ce ştiu, să fiu incapabilă să iau o decizie. E bine să-i spui unei femei că este înşelată sau nu? Iar dacă această femeie e mama ta, cum procedezi?

Nota redacţiei. Această poveste este adevărată. Subiectele sunt alese în urma mesajelor trimise la redacţie sau a problemelor ridicate de cititoarele eva.ro pe forumul site-ului. Numele personajelor au fost schimbate din motive ce ţin de protejarea intimităţii celor implicaţi.
Vă rugăm, dacă aţi trecut printr-o experienţă de viaţă puternică şi exemplară şi credeţi că merită să o împărtăşiţi cu cititoarele noastre, scrieţi-ne pe adresa [email protected].