Cum sunt Gemenii când se enervează?


Gemenii sunt vorbăreţi, aşa că atunci când se enervează ei ţipă, strigă şi blesteamă. Ei ştiu cum să facă pe cineva doar din vorbe şi nu vor ezita atunci când consideră că au dreptate. Dacă îi critici sau le spui ce să facă, aşteaptă-te la un asalt verbal.

Cum sunt Gemenii când sunt trişti?


Când sunt trişti, Gemenii devin foarte liniştiţi. Cu toate acestea, în interiorul lor se dau lupte grele. Ei urăsc starea asta şi încearcă să o ascundă cât de mult posibil, detaşându-se sau îndreptându-şi atenţia către altceva pentru a uita de sentimentele lor.


Ce îi face fericiţi?


Este foarte simplu, un nativ din Gemeni este fericit atunci când i se dă dreptate, mai ales la nivel emoţional. Îi place să ştie că aportul său este apreciat.

Care sunt calităţile Gemenilor?


Gemenii se adaptează uşor şi sunt inventivi. Excelează mereu în ceea ce fac, sunt inteligenţi şi duc la bun sfârşit tot ce şi-au propus. Sunt persoane distractive care îi inspiră pe ceilalţi să îşi trăiască viaţa la maximum.

Care sunt defectele Gemenilor?


Gemenii nu se corectează dacă fac greşeli, nu îşi vor cere niciodată scuze şi le va închide gura celor care le spun ce să facă.


De ce le e frică Gemenilor cel mai tare?


Gemenii se tem că nu se pot exprima pe deplin. Sunt speriaţi că vor fi împiedicaţi să-şi urmeze pasiunile şi de multe ori se tem că nu sunt atât de talentaţi sau inteligenţi precum par.

Care este cariera ideală pentru Gemeni?


Gemenii iubesc munca inteligentă, stimulatoare. Ei lucrează cel mai bine în medii alerte, cu presiune ridicată, unde vor fi obligaţi să lucreze mai multe lucruri diferite. Un loc de muncă ideal ar fi unul în care ei ar trebui să călătorească, aflându-se mereu într-un mediu aventuros şi cu multă lume. Ar putea fi brokeri importanţi, arhitecţi sau profesori.


Care este starea de sănătate a Gemenilor?


Gemenii trebuie să se axeze pe plămâni şi pe sistemul lor respirator. Ţinând cont de modul în care muncesc, uneori ar trebui să încetinească ritmul şi să aibă grijă de organismul lor, deoarece se pot epuiza. Ar putea avea probleme cu plămânii, răceli, bronşită şi astm. Meditaţia este cea mai bună formă de prevenţie pentru aceştia, pentru că îi va relaxa şi le va permite să se reconecteze cu respiraţia lor.

Unde să duci Gemenii în vacanţă?


Gemenii iubesc libertatea şi au nevoie de o mulţime de stimulente din locurile pe care ei decid să le exploreze. Oraşele mari, cum ar fi Londra, este o destinaţie excelentă de petrecere a vacanţei. Acolo pot face atât de multe lucruri, iar ei asta caută.

Ce să spui pentru a motiva un nativ din Gemeni?


Spune-i că e plin de viaţă şi că nu trebuie să lase pe nimeni să îi domolească acest foc. De asemenea, că are capacitatea de a face pe oricine să râdă, că e interesant şi are o energie incredibilă. Că e pur şi simplu o persoană fascinantă!


Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro