Zodii care nu pot păstra un secret
Horoscop · Astrologie / 02.06.2020

Aceste zodii nu pot păstra un secret și nu au niciun respect pentru viața privată a celorlalți. Te regăsești sau cunoști pe cineva cu asemenea obiceiuri?

Nu totul în viață trebuie să devină public. Indiferent dacă e vorba despre o veste grozavă, o povară groaznică sau o mică bârfă suculentă despre cineva, unele semne zodiacale simt nevoia să împărtășească cu ceilalți tot ce află.

Trebuie să știi în cine să ai încredere! Chiar dacă îți sunt prieteni buni, unii chiar nu își pot ține gura și, din această cauză, nu le poți dezvălui detalii intime despre tine.

  • Zodii care nu pot păstra un secret


Berbec

Berbecul este gură spartă și nu își poate controla impulsivitatea absolut deloc. Nu înțelege întotdeauna nevoile și vulnerabilitățile emoționale ale altora sau, uneori, pur și simplu nu îi pasă. Berbecul are foarte puține secrete, așa că nu înțelege de ce alții vor atât de mult să tacă atunci când întâmpină o problemă sau pățesc ceva în viața lor. În cel mai bun caz, Berbecul ar putea crede că îți face o favoare dezvăluind problemele tale private, astfel încât să te facă să le confrunți. În cel mai rău caz, o va face sub formă de glumă, doar pentru că știe că te deranjează.



Gemeni

Toată lumea adoră să vorbească cu acest nativ. Se pricepe de minune să poarte conversații, să îi asculte pe ceilalți și să îi facă să se simtă confortabil în prezența lui. Indiferent ce îi spui, el pare să înțeleagă imediat totul. Dezavantajul este că, uneori, din dorința de a se face plăcut, are tendința de a bârfi. În căutarea lui constantă de a se integra în orice grup, acesta este susceptibil să spună aproape orice doar pentru a fi acceptat. Va spune orice, chiar și acele lucruri pe care a promis că le va ține doar pentru el.

Înscrie-te în grupul Horoscop Eva pentru a afla tot mai multe lucruri despre tine!   



Fecioara  

Rezervată și retrasă, Fecioara nu pare să fie genul de persoană care să divulge secretele cuiva. Ce i se întâmplă ei e mult mai rău de atât! Fecioara va asculta cu răbdare pe oricine, va analiza informațiile și apoi, în detaliu, va enumera tot ceea ce faci greșit. Fecioara dorește cu adevărat să ajute la rezolvarea problemei, chiar dacă tu i-ai dezvăluit ceva doar pentru a te descărca, fără să îi ceri ajutorul. Chiar dacă îi dai o veste bună, ea tot va găsi ceva de criticat. Fiind o perfecționistă excesiv de critică, nu va putea rezista să-ți spună exact ce ai greșit și ce trebuie să schimbi. Avantajul este că, de obicei, are dreptate. Dezavantajul este că te va face să te simți mai rău decât te simțeai înainte de a vorbi cu ea.



Scorpion

Scorpionul cunoaște valoarea unui secret, dar poate fi, de asemenea, cel mai manipulativ semn din întreg zodiacul. Scorpionului îi place când cineva are încredere în el suficient încât să fie vulnerabul și să se deschidă în fața lui, dar el niciodată nu își dezvăluie secretele. Dacă împărtășești detalii intime unui Scorpion, el își va ține promisiunea de a nu le da mai departe. Dar, acum că știe mai multe despre tine, poate fi destul de riscant. Scorpionul are tendința de a transforma secretele altcuiva în material de șantaj sau să folosească informațiile pe care le află pentru a controla sau manipula pe cineva.


Săgetător

Din cauza onestității sale înnăscute și a lipsei de subtilitate și tact, Săgetorul este predispus să divulge orice informație sensibilă pe care o are despre cineva și pe care a promis că o va ține ascunsă. Nu trebuie să te deschizi în fața lui, cu toate că te face să ai încredere în el încă de la prima întâlnire.

Vărsător

Chiar dacă îi spui Vărsătorului să țină doar pentru el o informație pe care i-o dezvălui, dacă împărtășirea secretelor tale îl va ajuta să-și atingă obiectivele, o va face fără să stea pe gânduri. Acest nativ pare să rețină întotdeauna doar ce îi este lui de folos.

Vrei să primești mai multe sfaturi astrologice și previziuni pe e-mail? Lasă-ne adresa ta și îți vom trimite. Înscrie-te AICI

 

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro