Zodiile care își vor găsi sufletul pereche în 2017
Horoscop · Astrologie / 06.11.2016

Descoperă dacă zodia ta se numără printre cele care au noroc în dragoste în anul 2017. Vezi ce te aşteaptă!

Scorpion


Ai toate şansele să îţi întâlneşti marea iubire în acest an, însă perioada cea mai favorabilă este în primele luni. E foarte important să nu te arunci cu capul înainte şi să începi o poveste de iubire care poate fi sortită eşecului. Cu cât iei lucrurile mai încet, cu atât rezultatul va fi mai bun.

Săgetător


Cu siguranţă dacă îţi propui să ai un iubit, anul acesta îl vei avea. Totul depinde doar de tine şi de ceea ce îţi doreşti de la viaţă. Este foarte important să îţi alegi cu grijă persoana pe care pui ochii şi să încerci să nu amesteci viaţa profesională cu cea amoroasă. Altfel, rezultate nu vor fi dintre cele mai bune.


Peşti


Nu e nimic sigur, dar e posibil să întâlneşti pe cineva special. Ai un şarm de care nu eşti conştientă şi atragi mulţi admiratori fără să vrei. Dintre aceştia, doar câţiva îţi pot ajunge la inima şi asta doar dacă îţi înţeleg şi îţi acceptă stilul de viaţă pe care l-ai avut până acum. Oricine va vrea să te schimbe va avea o bilă neagră!

Gemeni


E posibil ca anul acesta să începi o poveste de dragoste cu o persoană pe care nu ai privit-o niciodată în acest fel. Chiar dacă veţi avea parte de suişuri şi coborâşuri, e important să comunici cu partenerul tău şi să vă rezolvaţi problemele. Cel mai probabil, orice relaţie începută acum nu te va face să simţi că evoluezi, însă vei simţi iubirea la maximum!

Leu


Chiar dacă anul nu începe promiţător pentru tine pe plan amoros, spre finalul lui te vei linişti în braţele unui bărbat care îţi oferă exact ce ai nevoie. Un flirt nevinovat poate fi începutul unei relaţii de durată dacă nu porneşti cu speranţe mari sau sacrificii. Cheia succesului este să te laşi purtată de val şi să fii relaxată!

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro