Ce să faci când bebelușul este intolerant la lactoză?
Mama și copilul · Bebeluși / 27.09.2017

Laptele este una dintre părțile importante ale dietei unui bebeluș. Acest aliment conține toate substanțele nutritive esențiale pentru creșterea bebelușilor. Însă s-ar putea ca bebelușul tău să fie intolerant la lactoză sau, cu alte cuvinte, să nu poată digera laptele. Iată ce trebuie să știi despre intoleranța la lactoză la bebeluși și ce trebuie să faci!

De ce este bebelușul intolerant la lactoză și ce poți face?

Lactoza este un zahăr primar natural din lapte (laptele matern, formula de lapte sau laptele de origine animală) și din majoritatea altor produse lactate. Este o sursă importantă de carbohidrați pentru copii. Dar pentru digestie și utilizare, corpul ar trebui să producă o enzimă digestivă numită lactază. Inabilitatea intestinului de a produce suficientă lactază duce la intoleranța la lactoză. Aceasta, la rândul său, face ca lactoza să rămână în intestin și să provoace probleme gastro-intestinale. Aceste probleme pot fi inconfortabile, dar nu pun viața în pericol. În plus, intoleranța la lactoză nu este același lucru cu alergia la proteinele din laptele de vacă.


Cauzele intoleranței la lactoză


1. Primare

Acestea apar ca răspuns la aportul scăzut de produse lactate din lapte și sunt prezente la adulți.

2. Secundare

Reprezintă o intoleranță temporară cauzată de daune intestinale.

3. Congenitale

Sunt corelate cu o condiție genetică foarte rară la bebelușii care se nasc cu o cantitate scăzută sau inexistentă de lactază.

Intoleranța la lactoză poate apărea, de asemenea, la copiii năcuți prematur. Intestinele acestora nu sunt suficient de dezvoltate pentru a produce lactază. Cu toate acestea, condiția se îmbunătățește de obicei când bebelușii înaintează în vârstă.


Tratamentul și măsurile preventive pentru bebelușul intolerant la lactoză


Nu există un tratament specific pentru vindecarea intoleranței la lactoză. Dacă bebelușul este alăptat, pot fi administrate picături de lactază, pentru a ajuta bebelușul să digere lactoza din laptele matern. Picăturile de lactază sunt amestecate cu laptele matern și apoi administrate bebelușului chiar înainte de hrănire.

Există și câteva măsuri de prevenție pentru a ajuta copilul intolerant la lactoză. În primul rând, citește etichetele. Laptele și produsele lactate conțin lactoză. Există produse, cum ar fi biscuiții, clătitele, carnea și pâinea care ar putea conține lactoză. Citirea etichetelor și evitarea unor astfel de alimente îi ajută pe copiii care suferă de intoleranță la lactoză să rămână departe de simptomele intoleranței la lactoză.


Unii bebeluși sunt foarte sensibili la lactoză, iar unii pot digera o cantitate mică de lactoză. Conform limitelor bebelușului, poate fi definită o anumită cantitate de lactoză perfectă pentru copilul tău.

Încearcă să cumperi produse fără lactoză. Există o mulțime de produse fără lactoză disponibile în magazine. Acestea conțin toate substanțele nutritive ale produselor lactate obișnuite, cu excepția lactozei.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro