Se întâmplă și lucruri extraordinare în țara asta. În școli, mai exact
Mama și copilul · Copii / 21.01.2019

Ne-am obișnuit să promovăm și să vorbim numai despre ce nu ne place în România și poate că suntem oarecum îndreptățiți să ne comportăm astfel. Însă există și oameni cu inițiativă în țara asta, oameni care depășesc orice obstacol pentru a schimba ceva cu adevărat.

Georgiana Roșculeț este unul dintre acei oameni care au pus piciorul în prag și face tot ce poate pentru a schimba lucrurile în România. Ea și Organizația Salvați Copiii.
Săptămâna trecută am participat la o curs organizat de Salvați Copiii și Ora de Net, un program de siguranță online pentru copiii din România. 
M-am întristat că am fost singura persoană din presă prezentă acolo, dar m-am bucurat că au venit peste 70 de cadre didactice din toată țara. 70 de cadre didactice de toate vârstele care mi-au câștigat respectul și admirația. 70 de cadre didactice care vor să schimbe ceva în țara asta. Avem oameni buni și trebuie să avem grijă de ei! Copiii, dar și viitorul nostru stă în mâinile lor.

Internetul evoluează mai repede decât putem ține noi pasul cu el


La fel ca toate lucrurile bune, internetul are și o altă față, mai puțin plăcută nouă, utilizatorilor. Poate fi PERICULOS, mai ales pentru copii. Care ar putea fi soluția? Să le interzicem copiilor să mai folosească internetul? Să le interzicem să aibă acces la un smartphone? Nu putem, având în vedere că viitorul ne duce în această direcție. Dar putem face educație în acest sens. Putem cere ajutorul profesorilor, specialiștilor, presei. 
Căci, da, trebuie să recunoaștem, nimeni nu a fost suficient de pregătit pentru ce a venit și nimeni nu e vinovat pentru asta. 

Ce poți face în calitate de părinte sau profesor pentru copii?


Dacă ești părinte, du-te la școală și întreabă despre programul ORA DE NET. Întreabă ce poți face pentru a-ți proteja copilul de fenomenul cyberbullying. Dacă profesorii încă nu au cunoștințele necesare, implică-te și îndrumă-i către acest program. Vor primi cu certitudine informațiile de care au nevoie pentru a-i educa pe cei mici. Lucrurile nu se schimbă de pe o zi pe alta, ci au nevoie de timp. Te poți implica și tu dacă te înscrii în programul de voluntariat disponibil 
aici

Ce trebuie să faci pentru a evita bullying-ul pe Internet?


Sunt două aspecte pe care aș vrea să le amintesc: prevenția și educația. Ai putea spune că degeaba îți înveți copilul să fie precaut, dacă în continuare sunt alți copii cărora le face plăcere să-și transforme colegii sau prietenii în victime. Să nu uităm că un copil care creează probleme are probleme. Poate că acasă nu primește suficientă atenție, poate că este ignorat, poate că părinții sunt plecați în străinătate, poate că a fost martorul unui divorț neprietenos între părinți. Copiii nu sunt vinovați.
 

Așadar, iată câteva soluții utile de care poți ține cont pentru a preveni cyberbullying-ul:

 

1. Învață copilul să fie conștient de acțiunile lui

 
Rețelele de socializare au o limită de vârstă, însă, din păcate, orice utilizator își poate seta datele cum dorește. Așadar, una dintre soluții este aceea de a face copilul să înțeleagă ce se poate întâmpla pe rețelele de socializare. De exemplu, roagă-l să nu folosească funcția de check-in.
 
Imaginează-ți că își poate da check-in acasă, la școală, la cofetărie sau în oricare alt loc, apoi cineva cu rele intenții îl poate aștepta după un colț. Nu este necesar să-i interzici folosirea acestor instrumente, însă este obligatoriu să-l înștiințezi cu privire la pericolele la care se poate expune.
 
Un alt aspect important este securitatea pe rețelele de socializare. Ajută-l să își seteze contul în modul privat (fotografiile și postările vor putea fi vizualizate numai de prietenii săi). De aici rezultă încă un lucru la fel de important: să nu accepte cereri de prietenie de la persoane necunoscute.
În ceea ce privește internetul, poți controla activitatea copilului cu ajutorul routerului wireless, folosind funcția de Control Parental. Dacă această soluție este prea tehnică pentru tine, nu ezita să ceri ajutorul unui specialist în IT. 
 
De asemenea, copiii și adolescenții ar trebui să știe că acțiunile lor pe internet lasă urme care nu pot fi șterse cu ușurință. De aceea recomandăm să evite trimiterea fotografiilor sau clipurilor indecente sau în ipostaze care le-ar putea afecta imaginea. 
 

2. Asigură copilul că este în regulă să-ți spună dacă are o problemă

 
Copiii au tendința de a vorbi mai ușor despre problemele lor cu prietenii decât cu părinții, iar motivul este simplu: le este teamă. Este important să asiguri copilul că îl iubești necondiționat, indiferent de ceea ce se poate întâmpla. Nu neglija acest subiect. 
 

Mai jos găsești câteva materiale video pe care i le poți arăta și copilului:

 
 
 
 
 
 

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro