Studiu. Părinții severi își transformă copiii în mincinoși
Mama și copilul · Copii / 24.08.2016

Vești proaste pentru părinții care pun mare preț pe ordine și disciplină: copiii lor devin mincinoșii perfecți, potrivit unui nou studiu.

Cercetarea coordonată de Victoria Talwar, un renumit expert în dezvoltarea socio-cognitivă a copiilor, de la Universitatea McGill din Canada, a demonstrat că părinții stricți își transformă copiii în persoane care se pricep foarte bine să mintă. Acest tip de părinți creează un mediu ce le inspiră copiilor faptul că pedepsele sunt inevitabile pentru orice greșeală, prin urmare învață să se folosească de minciună pentru a evita pedepsele.

De teamă că vor fi pedepsiți atunci când fac ceva greșit, copiii care au părinți severi devin experți în minciuni care par credibile. În ciuda educației severe, rezultatul este exact opusul a ceea ce își doresc părinții: copiii lor mint mai mult.

Dar specialiștii susțin că minciuna nu este neapărat un semn rău în ceea ce privește un copil, indiferent dacă a fost crescut într-un mediu libertin sau într-unul sever, potrivit iflscience.com. "Atunci când copiii mint nu este un semn că se îndreaptă către delicvență, ci este un semn că își dezvoltă aptitudini psihologice importante", declară unul dintre cercetătorii care au contribuit la realizarea studiului.

Se pare că există o legătură directă între abilitățile cognitive ale unui copil și capacitatea sa de a minți. Minciuna demonstrează că are o gândire creativă, dar și o memorie bună, care îl ajută să-și amintească firul invențiilor.

Potrivit modelului descoperit de Victoria Talwar și echipa sa de cercetători, copiii încep să spună primele minciuni, numite minciuni primare, în jurul vârstei de doi ani. Acestea au menirea de a le estompa greșelile și sunt neconvingătoare.

La vârsta de patru ani apar minciunile secundare, care sunt adaptate în funcție de personalitatea, comportamentul și starea de spirit a celui care îi acuză și sunt mult mai plauzibile decât minciunile primare. În jurul vârstei de șapte, opt ani apar minciunile terțiare, pentru care copiii îmbină fapte reale cu unele inventate pentru a crea explicații credibile.

Cu cât aceste etape ale minciunii apar mai devreme, cu atât cresc șansele ca un copil să fie mai inteligent decât media. Minciunile eficiente sunt un semn important al inteligenței emoționale și al capacității unui copil de a combina limbajul verbal cu cel al corpului astfel încât să devină credibil. 

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro