Mod de preparare
Timp de preparare: 40 minute
Mâncare aceasta poate părea sărăcăcioasă, lipsită de strălucire. Nu e, îi lipseşte doar poleiala, altfel, e o mâncare absolut respectabilă, săţioasă şi gustoasă. Se face din lucruri puţine şi fără mare efort.
E nevoie pentru ea de trei-patru cartofi medii, fierţi în coajă. Fiertul lor ia aproape o jumătate de ceas, timp în care se poate încinge cuptorul şi se pot face celelate lucruri trebuitoare pentru mâncarea aceasta. Adică, se poate procura laptele (o ceaşcă), pâinea (patru felii, care pot fi şi uscate, ba chiar ar fi bine să fie aşa) şi două ouă. Laptele şi ouăle se bat împreună, presărate cu sare şi prăfuite cu piper. Pâinea se tăvăleşte prin amestecul acesta şi se aşază pe fundul unui vas termorezistent, uns bine cu unt.
Peste un strat de pâine, se pune un strat de cartofi fierţi şi tăiaţi în rondele nu tare groase. Peste cartofi, alt aşternut din pâine tăvălită prin ou cu lapte. Peste pâine, iar cartofi, peste cartofi iar pâine îmbibată cu din cele bune iar peste ultimul strat de pâine vine un strat grosuţ de caşcaval ori caş dat prin răzătoarea mare. Poate fi orice altă brânză care se topeşte/rumeneşte frumos.
Peste brânză puteţi presăra verdeţuri (pătrunjelul merge bine şi dacă e copt are un gust chiar interesant) apoi puneţi vasul în cuptorul încins bine, pentru cinci - şapte- zece minute, depinde cât e de încins cuptorul şi cât de iute coace sus. Mâncarea-i gata când s-a rumenit brânza. E bine să o lăsaţi să se răcorească zece minute înainte de a o mânca. Şi, să vă spun drept, o puteţi mânca şi rece, a doua zi.
cde pregatit repede,bun economi