Cotlet cu roşii cherry şi piure de spanac
Mancaruri / 08.12.2010

Mod de preparare

 

Cotletul nu-i cea mai grozavă parte a porcului, nu-i nici cea mai suculentă, ba chiar e departe de ideea de suculentă. Totuşi, e preferată de multă lume, pentru că-i puţin grasă şi, culmea, pentru că-i mai seacă decât altele.

Nu discut aici gusturile nimănui, vin în schimb cu o idee care ar putea face dintr-o porţie de cotlet o masă grozavă chiar şi pentru cei care preferă, să zice, ceafa, pe motiv că e mai uşor de înghiţit. Am constatat că dacă însoţeşti cotletul cu alimente care au în ele o cantitate de apă destul de mare, faptul că-i sec nu mai are nicio importanţă. De aceea îl lipsim mai mereu de sosuri, salate crude ori roşii. Cherry în cazul de faţă. Cât despre spanacul din povestea noastră, e din cel congelat, mai puţin bun decît cel proaspăt (ce să-i faci, doar de două ori pe an e sezon de spanac) dar mult mai bun decât cel din borcan.

Pentru mâncarea pe care o vedeţi, şi pe care o puteţi alcătui în cel mult un sfert de ceas, am făcut aşa: am pus coteltul într-o tigaie antiaderentă, cu o picătură de ulei. Alături de el am pus şi roşiile, să se înfierbânte/frigă/fiarbă-n suc propriu. După ce s-a fript cotletul (bucăţile nefiind mai groase de un centimetru şi jumătate, le-am lăsat doar câte trei minute pe fiecare parte), am mai lăsat roşiile în tigaie cam trei minute, presărând peste ele sare grunjoasă.  Între timp, am rezolvat problema spanacului: l-am pus într-o tigaie cu o nucă de unt, cu sare şi cu piper. L-am frecat bine cu un tel şi l-am întins peste felii de pâine prăjită. Lângă construcţia asta am pus cotletul şi roşiile. Gata.

Timp de preparare: 15 minute

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro