Curcan în sos de piper
Mancaruri / 10.02.2011

Mod de preparare

Îţi sună bine? Crede-mă că şi eu am avut aceeaşi reacţie ca şi tine atunci când am aflat că există un astfel de preparat. Din experienţă, îţi spun că este delicios, că prietenii tăi vor fi daţi gata de talentul tău gastronomic şi, mai mult decât atât, dacă vei consuma un astfel de produs, ficatul tău nu va avea foarte mult de suferit, pentru că este un fel de mâncare destul de uşor.

Ca şi ingredinte ai nevoie de:


300 grame piper roşu
7-8 felii de piept de curcan
1 ceapă mică
1 pahar de vin alb, dulce
făină
2,3 linguri de smântână
ulei de măsline
sare şi piper negru măcinat
pătrunjel

Mod de preparare:


În prima fază, piperul roşu se pune la înmuiat în vinul alb. În paralel, feliile de carne se bat ca pentru sniţele, se condimentează şi se dau prin făină, iar mai apoi se prăjesc. În uleiul rămas după prăjirea feliilor de carne, se pune ceapa tocată mărunt, se lasă un minut-două şi apoi se stinge cu vinul în care am pus piperul roşu. Următorul pas îi este rezervat cărnii. Aceasta, împreună cu zeama care s-a lăsat, se adaugă peste ceapa cu vin şi piper şi se lasă să dea în clocot. Smântâna se amestecă apoi cu câteva linguri de sos fierbinte şi se adaugă în tigaie, întorcând feliile pe toate părţile. Se lasă la fiert 15 - 20 de minute şi când este gata, se pune verdeaţă deasupra şi se serveşte fierbinte.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro