14
Linia de bijuterii Giulia Nahmany, lansată cu fast alături de vedete din showbiz
Modă · Accesorii / 12.10.2011

Prima linie de bijuterii semnată Giulia Nahmany a fost lansată aseară în prezenţa a numeroase vedete din showbiz-ul românesc. Este realizată din peste 15 kg de cristale Swarovski, bijuterii realizate manual, după indicaţiile ei, de meşteşugari iscusiţi din Israel.

Prima linie de bijuterii semnată Giulia Nahmany a fost lansată aseară în prezenţa a numeroase vedete din showbiz-ul românesc. Este realizată din peste 15 kg de cristale Swarovski, bijuterii realizate manual, după indicaţiile ei, de meşteşugari iscusiţi din Israel.

 Cele şapte colecţii de bijuterii au fost prezentate în cadrul unui eveniment elegant organizat la Aristocrat Events Hall, unde, după un dans tradiţional egiptean şi un discurs de bun venit al Giuliei Nahmany, cinci modele pictate pe corp cu vopsea aurie au urcat pe piedestal şi, accesorizate cu bijuteriile din cristale Swarovski multicolore, au stat nemişcate, precum cinci statui antice, pentru a fi

admirate de cei peste 100 de invitaţi. Printre aceştia, numeroase vedete din showbiz-ul românesc.

Giulia Nahmany
a purtat o rochie extrem de elegantă pe care a comandat-o în Israel după modelul celei purtate de Elizabeth Taylor în clasicul film “Cleopatra”.

Mihaela Borcea
a sosit la eveniment cu un buchet imens de flori pe care i l-a dăruit Giuliei. Fosta soţie a lui Cristi Borcea a venit însoţită de cunoscuta sportivă Doina Melinte şi s-a declarat încântată de bijuteriile expuse la eveniment.

Oana Roman
a sosit însoţită de Andrei Jilavu, colegul său de emisiune de la Antena 2. Oana a jucat pe parcursul serii şi rolul unui personaj de reality show, fiind permanent filmată de propria echipă de televiziune, imaginile urmând a fi transmise în cadrul emisiunii “Incredibil”.

Cori Grămescu
, cel mai renumit instructor de fitness din România, a punctat o apariţie extrem de elegantă, purtând o rochie roşie Dolce&Gabbana, pantofi Christian Louboutin si plic Dolce&Gabbana ediţie limitată. Cori a fost catalogată de majoritatea invitaţilor drept una din cele mai reuşite apariţii vestimentare ale serii.


Lavinia Pîrvă
a avut prima apariţie publică după scandalul mediatic provocat de paparazzi de la Click. Îmbrăcată cu o pereche de pantaloni negri din piele si un sacou negru din catifea, frumoasa cântăreaţă a fost asaltată de jurnalişti şi de echipele de televiziune. Lavinia nu a oferit prea multe declaraţii, a felicitat-o pe Giulia Nahmany pentru colectia de bijuterii şi a plecat spre platoul de filmare a unei noi emisiuni ce va fi lansată în curând.

Ellie White
a avut un aer vintage, inspirat din moda anilor ’80, strălucind într-o pereche de colanţi aurii, o bluză roz şi o geacă de piele neagră. Cântăreaţa a fost însoţită de logodnicul ei, Doru Tincă.


La eveniment au mai participat Andreea Perju, Sylvia, Ioana Ginghină, care a optat pentru o rochie din catifea roşie, prezentatoarele Sport şi Meteo de la Antena 1, Luiza Bogdan şi Alexandra Bădoi, designerul Andreea Mărcuţa, actorul Vladimir Drăghia, Natalia Mateuţ, designerul Maria Andrei, Andrei Iordache şi mulţi alţii.

Linia de bijuterii include brăţări, inele, coliere şi cercei glamour. Sunt şapte colecţii diferite: Cleopatra, reprezentată de o multitudine coloristică a cristalelor, colecţia Crystal, din cristale incolore, Champagne, în care se regăsesc doar piese în culoarea piersicii, colecţia Onyx, doar din pietre negre, coleţia Ametist, în care a folosit doar pietre mov,  colecţia Turcoaz cu pietre turcoaz şi o linie de accesorii din piele.

“Am ales să lansez şapte colecţii simultan pentru ca şapte este numărul lui Dumnezu, în care eu cred cu tărie. Colecţiile mele de bijuterii exprimă eleganţa şi rafinamentul într-un mod accesibil oricărei femei. Sunt un mod de a onora femeia, de a o pune în valoare. În orice femeie se ascunde o Cleopatra, o prinţesă, o regină, fiecare femeie are frumosul ei iar colecţiile mele de bijuterii au scopul de scoate la suprafaţă trăsăturile regale din fiecare”, declară Giulia.

Vezi galeria foto
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro