70
Descoperă cromatica irezistibilă din noua colecție Mathilde!
Modă · Colectii / 08.09.2015

Mathilde sărbătorește venirea toamnei printr-o colecție care te ajută să îți pui în valoare stilul natural. Colecția mixează cu succes elemente retro cu elemente sport pentru un stil nonconformist, cu accente feminine inconfundabile. Regăsim piese de sezon cum ar fi: tricotaje fine, ponchouri de lână, hanorace cu glugă și mâneci scurte din blană, alături de rochii feminine care păstrează aerul nonșalant și spiritul boem și după revenirea din vacanță.

Fie că alegi să prelungești magia verii și optezi pentru rochii sau fuste maxi ce amintesc de plimbările din lungile seri de vară, fie că dorești să reintri în ritm la birou sau la școală și te inspiră un look cu detalii de tip guler rotunjit sau glugă, colecția de ținute Mathilde te îmbie cu opțiuni diverse pentru fiecare situație.

Paleta cromatică este extrem de diversificată și include numeroase nuanțe de verde, de la tonuri de lime sau fistic, la tonuri de verde – smarald sau verde-jad.


De asemenea, noua colecție include pasteluri (crem migdală), nuanțe de brun cu note sofisticate (maro cu irizații aurii), dar și nuanțe roșcate, de la roșu sangria, la celebrul marsala.

În plus, vei regăsi culori reci care anticipează sezonul următor (purpuriu, albastru azur, gri). Inspiră-te din paleta generoasă de culori și realizează combinații cromatice irezistibile, ce te vor scoate din anonimat!

Stilul atemporal Mathilde surprinde prin mixul inedit dintre elementele specifice anilor ’70, cum ar fi imprimeurile florale retro, cu elementele cheie în stilul anilor ’90 (topuri, pulovere, cardigane), la care se adaugă elemente sport, cu finisaje moderne (croieli asimetrice și structurale), dar și linii feminine ce marchează talia.  


Prin noua colecție, Mathilde se adresează, așa cum ne-a obișnuit, femeilor rafinate și în același timp discrete, care sunt în pas cu moda și constituie, la rândul lor,  o sursă de inspirație pentru cei din jur. Femeia Mathilde este puternică, hotărâtă, se adaptează cu succes oricărei situații și este adepta unui stil colorat, jucăuș, versatil. Colecția Mathilde toamnă 2015 transmite emoție și pune în prim-plan farmecul feminin indemodabil!
Vezi galeria foto
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro