52
Hilfiger Collection Fall 2015 An American Love Story
Modă · Colectii / 23.02.2015

Colecţia Tommy Hilfiger Fall 2015 este o poveste de dragoste în stil american - fuzionarea stilurilor iconice ale sfârşitului anilor șaizeci și începutul anilor șaptezeci cu un jucăuş “game day spirit”. Reflectând asupra patrimoniului de 30 de ani al brandului, colecţia se joacă cu codurile consacrate American sportswear, reinterpretate într-o notă luxuriantă cu un simţ modern atletic.

Outerwear-ul supra-texturat este un element de referinţă pentru lineup-ul Tommy din acest sezon. Hainele din multistraturi textile şi cojoacele luxuriante din blană de oaie şi alpaca cu două feţe sunt prezentate cu eşarfe școlare extra-lungi. Pelerinele sunt din mohair cu dungi fine brodate, iar jachetele sunt decorate cu nasturi în rame aurii. Sacourile stadium şi jachetele coaches se remarcă acum prin contrastul dintre lână şi piele, fiind împodobite cu terminaţii din piele de miel.


Siluetele clasice sunt reînnoite prin detalii Varsity caracteristice semnăturii Hilfiger. Bluzele în stil atletic, unele din confortabila blană ecologică, dispun de intarsii aniversare 30. Tweed-ul preţios şi mixul de denim cu lână sunt transpuse în piese atemporale, apoi accentuate cu o panglică de ribon tivită în mohair, care oferă un efect multi-dimensional. Cardiganul din tricotaj chunky se impune prin detalii de împletituri pe umeri iar fustele lejere au marginile finisate accentuat prin cusături. Există motive naive de căşti stilizate pe bijuteriile emailate iar pe clutch-ul aniversar supradimensionat se regăsesc aplicaţii inspirate din football, acestea fiind disponibile în cinci nuanţe de bej din piele de miel. E un amestec de eleganţă şi sport, atunci când mixul dintre fuste plisate, catifea şi rochii cu inserţii transparente se combină cu ghete cu talpa ortopedică şi pantofi Mary Jane cu paiete aurii.


Tommy Hilfiger este un pionier al stilului american din 1985. În acest sezon, Hilfiger Collection nu este decât o poveste de dragoste pentru femeile din trecutul, prezentul şi viitorul său.
Vezi galeria foto
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro