12
Lyria a lansat Ethnos, colecţia de genţi dedicată Zilei Iei
Modă · Colectii / 12.06.2017

Colecţia Ethnos de la Lyria – povestea ta pictată, dedicată Zilei Universale a Iei, a fost lansată oficial ieri. Inspirată din arhitectura populară, dar şi din cea mai dragă piesă a portului românesc, colecţia Ethnos împleteşte culorile de vară cu liniile funcţionale ale designului genţilor.

Pentru al doilea an consecutiv, Lyria lansează o colecţie specială dedicată zilei în care celebrăm piesa centrală a portului popular românesc. Peisajele feerice ale Deltei Dunării, macii Dobrogei sau elemente arhitecturale – simbol, cum ar fi Coloana Infinitului, Mănăstirea Voroneţ sau Castelul Bran, se regăsesc pictate pe genţile manufacturate în inima Transilvaniei.

„Am realizat această colecţie la cererea clienţilor noştri, care şi-au exprimat dorinţa de a repeta experienţa colecţiei de anul trecut, RomânIA. De data aceasta inspiraţia a venit din arhitectura vernaculară, liberă bogată, expresia culturii unei comunităţi”
, a explicat Armina Popeanu, designer şi fondator Lyria.

Alături de colecţia Ethnos, a fost prezentată şi colecţia Lyria SS17 – Celebrate Life. Aceasta a îmbinat elemente florale spectaculoase cu mandale pline de simboluri. Armina Popeanu, arhitect de profesie, a început să „scrie” poveşti în urmă cu aproape trei ani. Pentru a asigura calitatea excepţională a produselor Lyria, dar şi pentru a respecta întocmai cerinţele clienţilor, brandul a achiziţionat o fabrică de profil. Astfel, genţile produse la fabrica din inima Transilvaniei sunt o creaţie 100% proprie, originală, în spatele brandului stând creativitatea Arminei Popeanu şi îndemânarea echipei cu o experienţă de peste 15 ani în manufactura de profil. Pictura se execută manual pentru fiecare produs în parte, cu vopseluri și lacuri speciale, care asigură o durată de viaţă a produsului de 3-5 ani în condiţii optime.


Alături de genţile Lyria, a luat naştere şi brandul Desirette, unde modelele alese exprimă viziunea arhitecturală a designerului asupra accesoriilor create, împletind texturi speciale de piele, cu linii elegante, clare, simple, dedicate femeilor independente, sofisticate, cu atitudine.

Noua colecţie va fi disponibilă online, pe www.lyria.ro, începând cu 20 iunie şi va reuni piese cu simboluri reprezentative pentru şapte regiuni ale ţării. Preţurile sunt cuprinse între 489 şi 599 lei.

Mai multe detalii despre această colecţie, pe: http://www.lyria.ro/gentipiele/celebratelife.
Vezi galeria foto
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro