Momente fierbinti in moda din 2003
Modă · Features / De Lavinia Gogu, 08.01.2004

In 2003 lumea modei a fost ametioare, presarata cu aniversari fericite ale marilor case de moda, cu personalitati "invaluite" in haute couture pe covorul rosu si cu tendinte foarte fierbinti. Nelipsite au fost si dueturile care vor sa se remarce in lumea modei ca un intreg (Donatella Versace si Christina Aguilera), sau cei care vor sa se debaraseze de casa de moda pe care au ridicat-o din temelii (Tom Ford si Domenico de Sole).



Covorul rosu s-a dovedit a fi decorul perfect pentru vesmintele haute couture unicat. Nicole Kidman s-a etalat la Oscaruri cu o creatie Gaultier, Kate Hudson a ales Valentino pentru Globul de Aur, iar Uma Thurman s-a imbracat in Chanel pentru Screen Actors Guild Awards.




Posetele create de Takashi Murakami in editie limitata pentru Louis Vuitton au facut mare valva in acest an, iar personalitati precum Sarah Jessica Parker, Eve sau designerul Anna Sui au imbratisat acest accesoriu foarte fierbinte. Cei care nu au apucat sau nu si-au permis originalul, s-au multumit cu imitatiile de contrabada care s-au gasit pe la orice colt.



Casa de moda Missoni a implinit 50 de ani, ocazie ce a fost sarbatorita cu lansarea unei noi colectii, si anume Retro Missoni. Rosita si Tai Missoni, care controleaza aceasta afacere "de familie" si se ocupa si de design au demonstrat prin Retro Missoni ca sunt de neinlocuit in lumea modei.




Probabil pentru a intari zicala "unde-s doi puterea creste", anul 2003 a adus in prim plan staruri care si-au unit fortele "de dragul artei". De mentionat sunt Madonna si Missy Elliot, care au adus o imagine noua pentru Gap, cele doua blonde - Donatella Versace si Christina Aguilera, iar cel mai bine platit model al anunui 2003, Natalia Vodianova, face echipa buna cu Justin Portman.



Cerceii lungi, voluminosi si eventual cu diamante, au fost in mare voga in acest an, si au fost omniprezenti in prezentari de moda, street fashion dar mai ales, in urechiusele starurilor. Naomi Campbell poarta o pereche, insotita de Domenico Dolce and Stefano Gabbana. Nici Beyonce Knowles nu s-a lasat mai prejos, si poarta si ea cercei lungi, iar compania lui Giorgio Armani ne convinge ca sunt de bun gust.




Creatiile lui Alexander McQueen sunt intr-adevar spectaculoase, dar mai mult decat atat, fashion showul lui este cu adevarat unic, o premiera in moda. Reputatul designer s-a hotarat sa transforme podiumul intr-o scena de teatru, iar modelele in actori.



Dupa cum demonstreaza si expozitia organizata cu ocazia implinirii a 10 ani de la fondare, Viktor (Horsting) & Rolf (Snoeren) sunt inovatori in creatii vestimentare, artisti desavarsiti si uneori chiar si... clowni.



Doua decenii de existenta implineste si casa Moschino, fondata de Franco Moschino, ale carui colectii nu au incetat sa ne surprinda prin creatii futuriste.




Duetul Domenico de Sole si Tom Ford s-a hotarat sa renunte definiv la Gucci, poate pentru a fonda un nou nume... nu se stie inca. Ramane de vazut ce se va intampla cu Gucci si YSL fara Tom Ford, designerul american care le-a consolidat numele.
Vezi galeria foto
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro