John Galliano a primit o amendă simbolică: 1 euro!

Modă / 07.11.2014

Designerul britanic a pierdut procesul pe care l-a intentat fostului său angajator, casa de modă Dior, şi a fost condamnat de un tribunal din Paris să plătească acesteia o amendă simbolică de 1 euro.

Tribunalul din Paris a pronunţat această decizie marţi, informează cotidianul francez L'Express, citat de agenția Mediafax.

Celebrul creator de modă britanic, în vârstă de 53 de ani, contestase concedierea sa de către casa Christian Dior, după scandalul injuriilor antisemite în care a fost implicat în 2011.

John Galliano, care, potrivit avocatului companiei Dior, ceruse ca renumita casă pariziană să îi plătească toate salariile ce i s-ar fi cuvenit după concedierea sa, totalizând peste 10 milioane de euro, a fost condamnat să plătească fostului angajator o amendă simbolică de 1 euro.


Galliano, numit de curând în funcţia de director de creaţie al casei Martin Margiela, a fost deja condamnat de Tribunalul corecţional din Paris, în septembrie 2011, la o amendă de 6.000 de euro cu suspendare.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro