21
Modă. Ce costume de baie poartă vedetele în 2017? 25 de modele din care să te inspiri
Modă · Moda de la A la Z / 10.07.2017

Ai stabilit deja unde pleci în vacanța de vară, dar nu te-ai hotărât ce costume de baie să porți? Starurile, ca de fiecare dată, sunt o sursă importantă de inspirație.

Descoperă ce modele de costume de baie poartă vedetele în 2017 și inspiră-te din stilul lor.

Slipi decupați

O tendință majoră pe care celebritățile au îmbrățișat-o cu entuziasm în vara aceasta este reprezentată de slipii puternic decupați, care expun coapsele. De asemenea, aceștia au talia puțin mai înaltă decât o pereche obișnuită de slipi. Motivul pentru care toate starurile îl aleg este simplu: este un model care are capacitatea de a alungi vizual picioarele, fiind ideal pentru minione. Printre vedetele care sunt adeptele acestui trend se numără surorile Kylie și Kendall Jenner, modelul Bella Hadid sau Emily Ratajkowski.
Poți purta acest tip de slip atât într-un costum din două piese, cât și unul dintr-o singură piesă.

Costum de baie cu detalii din plasă

Dacă nu știi ce model de costum de baie să alegi, nu vei da greș dacă optezi pentru unul cu detalii de tip plasă. Acestea includ zone cu material perforat într-o varietate infinită de stiluri, astfel că sigur vei găsi un model pe placul tău. Este una dintre cele mai importante tendințe ale verii 2017 în materie de costume de baie. Printre starurile care au optat pentru acest stil se numără supermodelul Alessandra Ambrosio sau actrița Eva Longoria.

Costum de baie din piese diferite

Nu este obligatoriu ca un costum de baie să fie format dintr-un set de două piese identice. Atunci când alegi piese diferite te poți folosi de un truc simplu, care te va ajuta să pui în valoare zone ale corpului pe care vrei să le evidențiezi și să le estompezi pe cele care nu îți dorești să atragă privirea. Dacă vrei să-ți pui bustul în evidență, dar să distragi privirea din zona șoldurilor, alege un sutien într-o culoare puternică sau un print deosebit și slipi negri sau bleumarin.

Costum de baie dintr-o singură piesă

Aceste costume clasice de baie au revenit în forță în 2017. Este în tendințe modelul cu slipi de tip tanga, iar vedetele ceva mai curajoase au adoptat rapid acest look. Kendall Jenner și Bella Hadid, modele Victoria's Secret, sunt principalele adepte ale costumului dintr-o piesă, cu slip tanga. 

Costum de baie asimetric

Topurile asimetrice, pe un singur umăr, se numără de asemenea printre tendințele în modă ale acestui an. Iar costumele de baie sunt perfecte pentru a adopta acest stil. Fie că alegi un sutien de tip bustieră cu un umăr gol, fie că optezi pentru costumul dintr-o singură piesă, acest trend este ideal pentru un look sofisticat pe plajă. Kourtney Kardashian este una dintre vedetele care a ales un costum de baie asimetric.
Vezi galeria foto
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro