16
Uniformă de vedetă: Geri Halliwell, fosta membră Spice Girls, poartă numai ținute albe din 2019
Modă · Moda de la A la Z / 21.12.2021

Geri Halliwell, cunoscută în anii de glorie ai trupei Spice Girls drept Ginger Spice, este faimoasă printre altele și pentru rochia mini cu imprimeu inspirat de steagul Marii Britanii. Dar în prezent Geri nu mai poartă altceva în afară de haine albe sau în tonuri de crem.

Geri, care este căsătorită cu pilotul de Formula 1 Christian Horner, și-a făcut foarte rar apariția în public purtând haine colorate. Ea a făcut această schimbare radicală de la începutul anului 2019, când a decis să adopte albul ca „uniformă” pentru toate ținutele sale, indiferent de eveniment.

„Totul devine mult mai simplu. Îmi place albul și este ca și cum ai purta o uniformă de școală ca adult”, a declarat vedeta pentru The Sun la începutul acestui an.


„Se potrivește cu orice și nu mai trebuie să mă gândesc dimineața ce să port. Este ideal pentru oamenii ocupați - pare că ai depus efort când de fapt nu ai făcut asta”, a spus Geri.

Până în 2019, fosta componentă a trupei Spice Girls purta frecvent haine colorate. Dar de atunci a adoptat numai piese în tonuri de alb și crem.

Excepție fac unele reclame și obligații de promovare, precum și turul de reuniune Spice Girls, în care a purtat o serie de costume și piese vestimentare colorate.

„Geri a dus o viață foarte colorată, dar la începutul acestui an a decis că vrea să poarte haine în culori neutre. Îi plac hainele albe - crede că arată sofisticat, curat și feminin. I-a spus stilistului său să-i aducă numai haine albe de acum înainte”, a declarat o sursă apropiată de vedetă pentru The Sun.


În ianuarie, vedeta a confirmat decizia de a alege numai ținute all-white. „Oamenii spun că port foarte mult alb sau crem, dar mi se pare mult mai simplu așa. Și înseamnă că atunci când port culori mă simt ca și cum ar fi sărbătoare. Deciziile pe care le iau sunt, în general, instinctive și reflectă situația în care mă aflu”, a spus ea.

Nu e un secret faptul că mulți oameni de succes din lume au adoptat o „uniformă” reprezentativă.

Steve Jobs, fondatorul Apple, purta numai pulovere pe gât și jeanși, iar Mark Zuckerberg este adeptul tricourilor simple și a hanoracelor. De asemenea, faimosul creator de modă Karl Lagerfeld purta costume negre identice și cămașă cu guler înalt.

Specialiștii Fast Company sunt de părere că persoanele influente și de succes au atât de multe decizii de luat încât o rutină în privința hainelor pe care le poartă le simplifică viața.

Geri Halliwell a trecut de curând printr-o perioadă dificilă după decesul fratelui său mai mare, care a murit în locuința lui, la vârsta de 54 de ani.

Max Halliwell a fost tratat la terapie intensivă după ce și-a pierdut cunoștința în locuința lui din Hertfordshire. Geri și fratele său mai mare erau foarte apropiați, el fiind cel care a ajutat-o să plece din Marea Britanie pentru o perioadă de timp, în urma haosului declanșat de faptul că a decis să părăsească trupa Spice Girls în anul 1998.

Foto: Hepta

Vezi galeria foto
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro