Nu există top al stilului fără Kate Middleton, Ducesa de Cambridge, cea care a furat inimile unei lumi întregi, după ce s-a căsătorit cu William în aprilie 2011. Cea mai celebră dintre noile prinţese ale Europei, Kate, absolventă de istorie a artelor a avut un impact major asupra modei britanice şi americane, acesta purtând şi denumirea de „Kate Middelton effect” şi aducându-i un loc în topul 100 al celor mai influenţi oameni din lume, realizat de revista Time. „Kate Middelton effect” se traduce prin vânzări de 1 miliard, înregistrate de retailerii britanici, întrucât când Kate poartă ceva, toată lumea îmbrăţişează acel trend, iar respectiva piesă vestimentară devine sold-out, într-o perioadă record. Ce poartă Kate? Rochii pe corp, întrucât silueta îi permite, în nuanţe tari de albastru, roşu şi numeroase rochii din dantelă care creează un look romantic, dar modern. 

Regina Letizia a Spaniei, Prinţesa Madeleine a Suediei, Charlene de Monaco, Mette-Marit a Norvegiei sunt următoarele ocupante ale acestui top stilistic, ce ar trebui să servească drept inspiraţie tuturor femeilor din lume. 
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro