John Galliano a revenit pe scena modei cu o prezentare triumfală - FOTO

Stiri / 13.01.2015

Fostul designer al casei Christian Dior a revenit, luni, la Londra, pe scena modei internaţionale, cu o prezentare haute couture considerată de unele voci triumfală, la aproape patru ani după ce a fost exclus de pe podiumuri, după o serie de comentarii antisemite, transmite agenția Reuters, citată de Mediafax.

Designerul britanic, în vârstă de 54 de ani, este considerat drept unul dintre cei mai excentrici şi mai de succes reprezentanţi ai lumii modei din generaţia sa, dar a fost concediat de casa Dior în 2011, după ce a fost filmat în timp ce făcea o serie de comentarii antisemite, într-o cafenea din Paris.

De atunci, Galliano a recunoscut că a urmat un tratament împotriva dependenţei de droguri şi alcool şi a lucrat pentru scurt timp ca designer pentru brandul de modă din New York Oscar de la Renta, în 2013.


Casa de modă Martin Margiela i-a oferit un rol permanent când l-a numit director de creaţie, în luna octombrie 2014.

Printre personalităţile şi vedetele care şi-au arătat susţinerea în timpul prezentării Margiela realizate de Galliano la Londra - care a inclus o serie de rochii roşii "dramatice" -, s-au aflat modelul Kate Moss, a cărei rochie de mireasă a fost creată de acesta, şi directorul general al Burberry, Christopher Bailey.

Şi alte figuri proeminente ale lumii modei, care au urmărit show-ul din primele rânduri, şi-au exprimat sprijinul pentru revenirea în prim plan a lui Galliano.


"Este John Galliano, deci e în regulă, este fabulos. Este o prezentare frumoasă, mă bucur că lucrează din nou", a declarat designerul Manolo Blahnik.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro