5 lucruri la care să renunți în 2017 pentru a fi sănătoasă
Psihologie · Autocunoastere / 08.01.2017

Ți-ai pregătit lista cu rezoluții pentru noul an? Mulți dintre noi vrem să reducem lucrurile nesănătoase din viață, iar acestea nu se referă doar la dulciuri sau junk food, ci și la obiceiuri.

Există câteva lucruri la care să renunți în 2017, pentru a fi sănătoasă, pe care le poți include și tu pe lista ta. Iată care sunt acestea!

La ce să renunți pentru a fi sănătoasă în noul an:


1. Stresul


Anxietatea sau stresul din 2016 probabil că ți-au compromis sănătatea mentală. Acest lucru are un impact negativ serios asupra sănătății tale. Stresul poate cauza creșterea în greutate, balonare, durere fizică, probleme ale pielii și multe alte afecțiuni. Pentru a te relaxa și a tăia stresul de pe lista pentru 2017, încearcă să mergi la un terapeut sau apelează la o practică de auto-îngrijire și relaxare (meditație, yoga, etc.).

2. Perfecționismul


Dacă îți pui la contribuție toate resursele pentru a îndeplini un vis sau o sarcină este perfect, însă perfecționismul nu este chiar cea mai sănătoasă alternativă. În momentul în care îți propui obiective nerealiste sau imposibil de atins, atât sănătatea mentală, cât și cea fizică, sunt afectate. Dorința pentru perfecționism poate fi de multe ori un mecanism de apărare. Însă încearcă să-ți concentrezi energia asupra progresului, nu asupra perfecțiunii, și vei avea un an mult mai bun.

3. Alimentele sănătoase care nu îți plac


Indiferent de ce aliment sănătos este vorba, probabil că te-ai forțat de multe ori să mănânci ceva ce nu-ți place, sub pretextul că te ajută să fii mai sănătoasă. Dacă dieta ta este formată din alimente care nu îți plac, nu o vei urma foarte multă vreme. Pentru o dietă sănătoasă durabilă, experimentează cu mai multe alimente sănătoase, pentru a afla care dintre ele îți plac cu adevărat.

4. Gândirea negativă


Nu mai fi rea cu propria persoană. Ești puternică și capabilă. Învață să te complimentezi și să accepți complimentele de la alte persoane. Cu cât îți reproșezi mai multe, cu atât îți faci viața mai complicată. Și, de asemenea, îți vei atinge mai greu obiectivele.

5. Număratul caloriilor


Obsesia pentru numărul caloriilor s-ar putea să-ți fi creat o relație negativă cu alimentele. Mâncarea este, de fapt, combustibilul pentru organism, și avem nevoie de ea pentru mușchi puternici, un sistem osos bine întreținut și un organism sănătos. Sunt multe moduri în care poți mânca sănătos și avea un stil de viață adecvat, fără a număra caloriile. Iar dacă vrei să deții în continuare acest control al dietei tale, îi poți asigura organismului aportul echilibrat de proteine, grăsimi și carbohidrați.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro