Ce semnificație au visele pentru starea generală de sănătate
Psihologie · Autocunoastere / 05.03.2017

Te-ai întrebat vreodată de ce visăm? Conform specialiștilor, visele reprezintă modul prin care creierul încorporează amintiri, rezolvă probleme și analizează emoții.

Datorită triplei valențe a viselor, acestea sunt esențiale pentru sănătatea noastră emoțională. Pe lângă faptul că visele reprezintă o funcție importantă și necesară, care ne stimulează memoria și sănătatea mentală, acestea pot indica și anumite probleme de sănătate, pe care ar trebui să le tratezi. De la coșmaruri la frecvența viselor, poți învăța destul de multe despre corpul tău din aventurile tale nocturne. Iată câteva situații din timpul somnului, care pot indica faptul că sănătatea ta nu este chiar în cea mai bună condiție!

Cum influențează visele sănătatea oamenilor?


1. Coșmarurile pot fi un semnal de alarmă


Știi deja senzația pe care o ai atunci când te trezești transpirată dintr-un coșmar, iar inima îți bate repede. Cu toate că nu ar trebui să îți faci griji atunci când ai un coșmar din când în când, coșmarurile frecvente pot indica faptul că sănătatea ta are probleme. Un studiu realizat în acest domeniu a ajuns la concluzia că aceste vise urâte sunt corelate cu bolile de inimă, bătăile neregulate ale inimii crescând riscul apariției coșmarurilor și mai mult. O altă cauză posibilă a coșmarurilor este reprezentată de apneea de somn, o afecțiune cronică prezentă când există pauze în respirație sau o respirație superficială în timpul somnului. Persoanele care visează că se îneacă sau se sufocă au, în realitate, căile respiratorii blocate.

2. Frecvența viselor poate indica anumite afecțiuni


Cele mai multe persoane au aproximativ 4-6 vise în fiecare noapte, dar nu și le aduc aminte pe toate. Există o probabilitate mult mai mare să îți amintești visul, dacă te trezești înainte ca acesta să se fi terminat sau la scurt timp după terminarea acestuia. Tulburările de dispoziție, precum anxietatea și depresia, ar putea fi o cauză a creșterii acestei frecvențe a viselor. Alte cauze ale viselor frecvente sunt căldura sau frigul din timpul nopții, durerea cronică sau nivelul hormonilor din corp.

3. Semnificația viselor care te trezesc devreme


Chiar dacă îți place să te trezești dimineața, iar de multe ori nici nu aștepți ca alarma ceasului să îți dea trezirea, există acele vise care te trezesc mai devreme decât ar trebui. Acestea indică prezența unei tulburări de dispoziție, cum ar fi anxietatea sau depresia. O altă cauză a acestei probleme este reprezentată de arsurile stomacale.

4. Visele în care ești atacată


Aceste vise intră în categoria coșmarurilor, putând indica o tulburare neurodegenerativă, cum ar fi Alzheimer sau Parkinson. La nivel psihologic, aceste coșmaruri pot evidenția sentimentul de pierdere a controlului într-un anumit aspect al vieții. Cu toate că sunt neplăcute, acestea te pot ajuta să îți controlezi fricile.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro