Cum să uiți momentele jenante din trecut
Psihologie · Autocunoastere / 16.11.2018

Încă îți amintești cum s-a uitat toată lumea la tine când ai spus ceva greșit? Află cum să treci de acel moment din trecut și să nu-l retrăiești de fiecare dată când ești într-o situație similară.

Cu siguranță ai avut momente când nu ai făcut mereu lucrul potrivit. Poate ai trimis un email și a ajuns la persoana greșită, fiind nevoie să-ți ceri scuze și gândindu-te că te va privi tot timpul ciudat, iar de atunci verifici de trei ori destinatarul fiecărui mesaj. De asemenea, este posibil să fi vrut să săruți pe cineva în adolescență, iar gestul să nu fi fost primit cu o reacție pozitivă sau să fi vrut să saluți pe cineva cu o îmbrățișare și să fi fost ținut la distanță cu o simplă strângere de mână. În prezent poate eziți sau analizezi foarte bine contextul în care trebuie să faci din nou acest tip de acțiuni și îți este greu să fii spontan pentru că amintirea acelor momente din trecut  îți dă impresia că vei face ceva greșit sau că ți se va răspunde în același mod. 
 
Realitatea este că timpul a trecut, tu nu mai ești exact cum erai atunci și nici cei care te înconjoară nu vor avea neapărat reacții similare. Nu merită să lași să treacă momentele speciale pentru că te temi că ai putea avea parte de o reacție rece sau distantă și nici nu trebuie să eviți să te exprimi așa cum simți. Atâta timp cât comportamentul tău denotă respect și optimism nu ar trebuie să ai probleme. Dificultățile sunt create în primul rând de analiza prea detaliată a situației, care te poate face să ratezi momentul potrivit pentru a spune sau a face ceva.
Multe persoane retrăiesc momentele jenante din trecut și chiar au devenit timide ca urmare a acelor clipe. Dacă ai simțit că toată lumea te privește sau te judecă și nu ai știut cum să remediezi situația este posibil ca și în prezent să te urmărească această idee fie când ești treaz, fie uneori când ești stresat și nu poți adormi. Potrivit specialiștilor, există o metodă practică pentru a te simți mai bine, indiferent când au avut loc momentele care te-au marcat și a căror amintire persistă încă în gândurile tale. Secretul este să te concentrezi asupra tuturor lucrurilor care compun acea situație pentru a neutraliza starea pe care ți-o dau amintirile.
„Uneori ne rămân fixate în minte clipele când am fost jenați, intimidați sau jigniți și, pe măsură ce trece timpul, sentimentele negative se adâncesc. Acest fenomen favorizează apariția depresiei pentru că o concentrare excesivă asupra amintirilor negative va alimenta îngrijorarea cronică și sentimentul de neputință”, potrivit dr. Florin Dolcos, psihoterapeut.
În loc să te focalizezi asupra emoțiilor negative legate de acea situație este mai util să te îndepărtezi de sentimentele pe care ți le provoacă tot ce s-a întâmplat și să identifici clar contextul și lucrurile pozitive.
 
De exemplu, ți-ai putea aminti că unul dintre prietenii tăi era acolo sau cum era vremea, precum și orice alt element asociat cu situația respectivă care nu are o conotație emoțională.
„Odată ce începi să analizezi detalii care nu au nicio legătură cu implicațiile psihologice ale situației mintea ta se va relaxa și vei reuși să vezi o parte pozitivă a acelui moment sau să nu mai fii atât de afectat de ce ți s-a întâmplat”, potrivit dr. Dolcos.
 
Folosind această abordare vei prelua controlul asupra propriilor emoții, iar amintirea nu va fi ignorată, ci integrată în totalul celorlalte gânduri fără să se evidențieze tot timpul exclusiv printr-o conotație negativă și dureroasă. Este o tehnică diferită de suprimarea amintirilor, care funcționează numai pe termen scurt. Suprimarea nu este utilă pentru sănătatea mintală deoarece anxietatea și depresia vor reveni, iar efectul lor ar putea fi și mai pronunțat decât la început.
 
Dacă regândești situația și transformi scenariul în ceva pozitiv prin simpla observare a celorlalte detalii pe care le-ai remarcat îți va fi mai ușor să-ți revii. „Analiza situației cu scopul de a identifica emoții pozitive este solicitantă din punct de vedere cognitiv. Tehnica pe care o propunem este mult mai simplă pentru că presupune concentrarea pe detalii care nu au niciun conținut emoțional și țin de context. Este utilă pentru că mintea va reface acele momente la fel ca pe un film și prin schimbarea punctului de referință amintirea te va face să te gândești la cu totul altceva, cum ar fi sunetul ploii, soarele care bătea în geam sau sunetul tramvaiului care se auzea de la fereastră”, continuă dr. Dolcos.
 
Tehnica rămâne utilă și pe termen lung pentru că reduce intensitatea emoțiilor asociate cu momentele jenante sau dureroase și favorizează optimismul și proactivitatea.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro