Încrederea în tine te face de neoprit!
Psihologie · Autocunoastere / 25.08.2015

Încă nu e Anul Nou, deci parcă nici timpul potrivit pentru rezoluții, promisiuni și așteptări mari de la tine însăți. Poate nu e nici ziua ta, deci nici vorbă de suflat în lumânări și de dorințe secrete. Dar, de fapt, când e momentul propice pentru a te concentra, în sfârșit, pe tine și pe nevoile tale?
Încă din copilărie, tinerele sunt învățate că trebuie să fie altruiste și generoase, sunt încurajate să se gândească întâi la ceilalți și apoi la ele însele, sunt îndemnate să fie diplomate și precaute, în general pentru că „așa le stă bine fetelor”. Ceea ce a început ca o serie de învățăminte privind bunul simț a devenit ulterior o presiune socială, un dicton pe care fetele și-l asumă și pe care-l urmează, uneori, fără să se mai gândescă la ce-și doresc ele. Chiar și adolescența, perioada cea mai frumoasă din viața noastră, este adesea umbrită de o serie de inhibiții care ne împiedică să facem ce ne dorim cu adevărat– potrivit unui nou studiu Always*: 72% dintre fete simt că societatea le impune limite, dictându-le ce ar trebui și n-ar trebui să facă, 89% dintre fete consideră că sunt forțate să se supună modului în care o fată trebuie să reacționeze și să simtă, iar 56% dintre fete își pierd încrederea în sine la pubertate, multe dintre ele nerecuperând-o complet niciodată.



Încrederea în tine nu e ceva cu care te naști, nici un lucru pe care fie îl ai, fie nu, ci e un sentiment care trebuie deprins și exersat. Așadar, hai să vedem împreună care sunt câteva dintre cele mai la îndemână mijloace prin care poți deveni mai stăpână pe tine, mai mulțumită de propria persoană și, cu puțin efort, o fată de neoprit!

•    Experimentează! E important, uneori, să te pui în situații noi, să primești oameni noi în viața ta și, în general, să îți păstrezi mintea deschisă. Cu cât experiența ta e mai bogată și mai diversă cu atât mai confortabilă vei fi cu tine însăți și cu cei din jurul tău. Nu te bloca dacă nu îți iese din prima, ci oferă-ți timp să te obișnuiești cu o activitate sau cu o experiență nouă;


•    Înconjoară-te de oameni pe care îi apreciezi. Îți va fi favorabil să ai în jurul tău oameni pe care îi respecți, pe care îi admiri și îndrăgești. Ei pot fi o sursă de inspirație pentru tine și te pot susține, poate chiar fără să știe, în demersul tău de a deveni un om mai puternic și mai încrezător. Nu te uita de departe la oamenii pe care îi admiri, ci fă-ți curaj și învață de la ei. Lasă inhibiția și disconfortul deoparte și apropie-te de oamenii care simți că te pot influența pozitiv;


•    Donează o parte din timpul tău liber unei cauze caritabile. Când faci fapte bune, simți că pui umărul la construirea unei lumi mai bune și asta s-ar putea să îți dea un sentiment de satisfacție pe care nu-l întâlnești adesea. Văzând că ajutorul tău este apreciat și bine primit, vei afla că poți avea un rol important în viețile celorlalți, poate chiar mai mare decât ai crezut vreodată. Iar micile bucurii pe care le faci altora sau pe care ți le dăruiești îți fac zilele mai senine, mai optimiste;


•    Învață din greșeli. Lasă deoparte critica neconstructivă și dă-ți un răgaz în care să analizezi lucrurile la rece, să cântărești lucrurile cu înțelepciune și să plănuiești cum să remediezi o situație. Greșelile noastre spun mereu ceva despre noi, iar modul în care alegem să le înțelegem, să trecem peste ele, spune ceva despre ceea ce vrem să devenim. Fiecare proces prin care trecem e un pas înainte spre autocunoaștere, iar asta nu poate fi decât un lucru bun, nu-i așa?

•    Dacă nu ești hotărâtă să devii un om mai puternic și mai încrezător, nicio zi nu pare potrivită pentru a începe să schimbi ceva. Dar dacă ești hotărâtă, azi e cea mai bună zi. Primul pas pe care vei vrea să îl faci va fi să conștientizezi care îți sunt provocările și care sunt resursele cu care pornești la luptă. Curajul vine și pe parcurs, deci fii răbdătoare cu tine.

Ca să nu fii singură în acest demers, ia cu tine o prietenă și deveniți împreună deneoprit! Puteți începe de aici:


*Studiul Always Confidence & Puberty Wave II a fost derulat folosind panelul Research Now, la care au participat 1.800 de persoane americane (1.300 de femei americane cu vârste cuprinse între 16 şi 49 de ani şi 500 de bărbați americani din aceeași categorie de vârstă). S-a utilizat un eșantion reprezentativ la nivel național de 1.000 de femei şi 500 de bărbați, precum şi un eșantion adițional de 150 de femei afro-americane şi 150 de femei hispanice. Sondajul a fost realizat în perioada 5 decembrie 2014 - 12 decembrie 2014.

-----
Mișcarea Always #CAOFATĂ este susținută de milioanele de fete din întreaga lume care dau expresiei #CAOFATĂ sensuri uimitoare. Campania Always lansată în iunie 2014 a fost inspirată de ideea că începutul pubertății şi prima menstruație marchează momentul în care fetele au cel mai scăzut nivel de încredere, precum şi de faptul că anumite cuvinte ofensatoare pot contribui la scăderea încrederii de sine. Campania a demonstrat efectul profund al expresiei „ca o fată” asupra încrederii de sine inspirând astfel crearea unei mișcări, care a început deja să schimbe percepția publică: după ce au vizionat filmul #CAOFATĂ, majoritatea persoanelor (76% dintre tinerele cu vârste cuprinse între 16 şi 24 şi 59% dintre bărbați) au declarat că videoclipul le-a schimbat percepția asupra expresiei „ca o fată”*, conform Studiului Always Puberty & Confidence Wave II.

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro