Motivele pentru care viața dezordonată poate fi bună pentru tine
Psihologie · Autocunoastere / 02.03.2018

Te îngrijorezi adesea că viața dezordonată pe care o ai îți poate face mai mult rău decât bine? Ei bine, îți poți accepta dezordinea din viață și deveni persoana care vrei să fii cu adevărat.

Cu alte cuvinte, nu trebuie să fii perfectă pentru a face ceea ce este mai bine pentru tine. Iată care sunt motivele pentru care viața dezordonată poate fi bună pentru tine!

De ce nu ar trebui să eviți viața dezordonată?

1. Perfecțiunea este un mit

Ai auzit de nenumărate ori că nimeni nu este perfect. Dar uneori, când te uiți din exterior la viețile altor oameni, te gândești că unii au o viață perfectă. Însă adu-ți aminte că perfecțiunea nu există. Cu cât încerci mai mult să incluzi perfecțiunea în viața ta - stilul perfect, jobul perfect, casa perfectă - cu atât mai multă dezamăgire vei include în viața ta. În loc să îți compari obiectivele tale cu un ideal perfect, compară-ți obiectivele cu persoana ta. Dacă vrei să te simți mai bine cu propriul stil vestimentar, nu lăsa revistele să îți spună cu ce să te îmbraci. Gândește-te în ce te simți cel mai bine și poartă acel articol vestimentar mai des. Dacă vrei să simți că ai slujba perfectă, analizează ce nu ți-a plăcut la ultimele joburi și care sunt adevăratele tale pasiuni, după care poți căuta ceva care să te satisfacă. Gândește-te cum poți deveni cea mai bună variantă a ta și nu o copie a altcuiva.


2. Acceptă-ți defectele

Înainte de a începe să-ți bifezi obiectivele, primul pas spre îmbunătățire este reprezentat de îmbunătățirea discursului cu sine. Oricât de mult ne dorim să reușim, vocea din capul nostru are unele îndoieli câteodată, făcându-ne să renunțăm înainte de a încerca ceva nou. În momentul în care observi că te învinuiești de ceva, oprește-te. Fă-ți obiceiul de a evita comentariile negative, lăsând mai mult loc vieții fără prejudecăți. În loc de a te învinui pentru experiențele trecute, dă-ți seama că acelea au fost alegerile și deciziile tale care nu au avut finalul pe care ți l-ai dorit.


3. Împărtășește-ți povestea

Fiecare persoană are o poveste. Nu trebuie să fii o persoană perfectă sau o celebritate pentru a avea un impact asupra altora cu experiențele tale. Dacă nu renunți la toate lucrurile negative din viață, acestea te vor trage în jos. Și dă-le și prietenilor tăi ocazia de a-ți povesti prin ce trec ei. Astfel, vei observa că nu doar tu ai greutăți în viață.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro