Nuntă-n sat!
Psihologie · Autocunoastere / 14.02.2018

Iubesc oamenii fericiţi, dar nu pe cei care mimează fericirea!

Mare parte din persoanele pe care le cunosc şi care s-au căsătorit mi-au spus că au făcut-o din dragoste, dar nu o cred nici măcar pe una.

Pentru mine, o nuntă înseamnă un angajament inutil, o bătaie de cap în plus şi multe resurse pierdute. Nu suport miresele care zâmbesc când sunt privite, iar în rest nu mai pot de dureri de picioare sau de grija banilor pe care îi vor câştiga.

Sunt conştientă că există cazuri în care minunatul cuplu nu face acest pas de dragul bogăţiei, însă cu siguranţă au ei alte motive, numai din prea multă iubire nu.


Unii sunt presaţi de părinţi sau obligaţi de conjuncturi fericite sau mai puţin fericite, cum ar fi apariţia unui copil, însă cei mai mulţi dintre ei vor să se aşeze la casa lor doar pentru a fi în rând cu lumea.

De ce să irosim atâtea clipe din viaţă doar pentru o zi obositoare care riscă să se termine şi prost? Căsnicia nu mai e demult garanţia că cei doi vor rămâne veşnic împreună, aşa că de ce să ne complicăm existenţa şi să ajungem în pragul unui divorţ la fel de extenuant? Şi chiar de ai avea această garanţie, de ce să fii nefericit şi să înghiţi atâtea nereguli doar de dragul unui fals statut?


Copilul? Copilul poate trăi la fel de bine şi într-o familie fără acte şi se poate bucura de aceeaşi educaţie pe care oricum i-o vei da.

Fii independentă, alege să te înconjori de oameni care îţi seamănă şi care vor fi alături de tine orice ai decide, nu vei rămâne singură pentru că nu vrei să te măriţi!

Cântăreşte bine lucrurile, vezi dacă ai mai multe de câştigat din asta decât de pierdut şi apoi ia o decizie. Nu spun că e bine ce zic, dar poate există femei care se identifică cu mine, atât!
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro