Ești nevoit să zâmbești tot timpul la locul de muncă? Riști să consumi mai mult alcool după program
Psihologie · Antistres / 10.09.2019

Dacă jobul tău presupune lucrul cu publicul, în special în domenii precum vânzări, relații publice sau horeca, știi deja regula: trebuie să zâmbești mereu, chiar și atunci când nu ai chef.

Se pare că există și un preț pentru zâmbetul forțat pe care îl afișezi la muncă: riști să consumi mai mult alcool după ce termini programul de lucru.

Este principala descoperire a unui studiu realizat de Universitatea Penn State și Universitatea Buffolo din Statele Unite și publicat recent în Journal of Occupational Health Psychology. Cercetătorii au analizat obiceiurile legate de consumul de alcool al oamenilor care lucrează cu publicul. Au descoperit astfel o legătură între zâmbetele false și un risc crescut de a consuma mai multe băuturi alcoolice după program.

Mimarea și suprimarea emoțiilor în relația cu clienții au fost asociate cu un consum crescut de alcool după program, care nu are neapărat legătură cu nivelul de stres sau stările negative. Nu doar stările negative îi fac să consume alcool. De fapt, cu cât trebuie să-și controleze mai bine emoțiile negative la muncă, cu atât sunt mai puțin capabili să controleze consumul de alcool după muncă”, declară Alicia Grandey, profesor de psihologie la Universitatea Penn State.

Psihologul avertizează angajatorii că politica de a zâmbi tot timpul, impusă angajaților, ar trebui regândită pentru că le afectează acestora starea de sănătate.

Dezavantajale zâmbetului forțat


Grandey și alți cercetători au examinat datele oferite de un sondaj mai vechi, numit National Survey of Work Stress and Health, în care au fost intervievați telefonic 1592 de muncitori din Statele Unite. Aceștia au fost întrebați cât de des sunt nevoiți să zâmbească forțat la locul de muncă, cât de des consumă alcool după programul de lucru, cât control cred că dețin la locul de muncă și cât sunt de impulsivi.

Relația dintre zâmbetul forțat și consumul de alcool după muncă a fost mai puternică în cazul persoanelor care sunt impulsive sau care nu dețin controlul asupra mudului în care trebuie să se comporte la locul de muncă. Dacă ești impulsiv sau ți se spune constant cum să-ți faci slujba, îți va fi mai dificil să-ți controlezi emoțiile întreaga zi. Iar când ajungi acasă nu mai ai autocontrolul necesar pentru a te opri după o singură porție de alcool
”, spune psihologul Alicia Grandey, potrivit cnn.com.

Legătura dintre consumul crescut de alcool și zâmbetele false este puternică în special în cazul celor impulsivi sau celor ce lucrează în domenii în care interacționează o singură dată cu clienții. De exemplu, sunt predispușii vânzătorii din marile magazine, chelnerii, ospătarii etc., și mai puțin angajații din sistemul medical, care pot dezvolta relații pe termen lung cu pacienții.

Și vârsta are un rol important în această situație. Cercetătorii susțin că cei mai mulți angajați din retail și restaurante sunt tineri, la început de carieră, prin urmare nu dețin autocontrolul necesar pentru a zâmbi întreaga zi și a nu exagera cu consumul de alcool după program.

Grandey consideră că „angajatorii ar trebui să ia în calcul descoperirile acestui studiu și să le ofere angajaților mai multă autonomie la locul de muncă, astfel încât să simtă că dețin controlul și este alegerea lor dacă zâmbesc sau nu. Iar când efortul emoțional este asociat cu răsplată financiară sau relațională, efectele nu sunt atât de negative."

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro