Ce înseamnă prietenia adevărată

Psihologie / 21.11.2014

Prietenia adevărată se leagă între două persoane după o relaţie de circa trei ani şi are nevoie de cel puţin opt convorbiri telefonice şi două întâlniri faţă în faţă lunar, potrivit unui studiu efectuat în Marea Britanie, citat de cotidianul Daily Mail.

Un studiu efectuat pe 2.000 de persoane din Marea Britanie privind impactul reţelelor de socializare online asupra relaţiilor interpersonale din viaţa reală a ajuns la concluzia că statutul de "cel mai bun prieten" este acordat cuiva după o relaţie de cel puţin trei ani, implicând cel puţin opt convorbiri telefonice şi două întâlniri lunare.

Cercetarea a mai arătat că pentru a fi consideraţi prieteni reali, spre deosebire de "prieteni online", este nevoie ca oamenii să aibă experienţe comune, să îşi petreacă vacanţele împreună şi să participe la evenimente sociale cum ar fi nunţi, botezuri, petreceri. De asemenea, este necesar ca prietenii reali să aibă experienţe de viaţă asemănătoare, cum ar fi aducerea pe lume a unui copil. Prietenii ar trebui să ştie lucruri unii despre ceilalţi, spre exemplu care este felul preferat de mâncare şi cine a fost prima dragoste a acestora.


Bărbaţii participanţi la studiu au arătat că au aşteptări mai mici legat de oamenii pe care îi consideră prieteni, cei mai mulţi afirmând că se întâlnesc cu prietenul cel mai bun mai puţin de o dată pe lună.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro