10 semne că ești înconjurat de energie negativă
Psihologie · Situatii si sfaturi / De Iulia Mirică, 06.04.2018

Energia negativă reprezintă un termen foarte general pe care îl folosim în zilele noastre pentru a descrie o forță nevăzută care ne face viața mai greu de trăit.

Este adevărat că nu avem toate răspunsurile, dar uneori dăm peste un val de emoții, gânduri și experiențe negative la care reacționează zilnic mintea și sufletul nostru, fără a avea o explicație. Iată câteva semne care te ajută să îți dai seama că ești înconjurat de energie negativă!

Cum îți dai seama că ești înconjurat de energie negativă


Există anumite semne pe care oamenii le întâlnesc atunci când simt energie negativă în jurul lor. Desigur, acest lucru nu ar trebui să excludă vizita la un medic specialist în cazul în care este vorba despre o problemă de sănătate mintală. În cele din urmă, energia negativă poate avea o mulțime de surse de origine, însă partea importantă trebuie să rămână hotărârea de a elimina problema și de a lua măsuri pentru a remedia toate problemele posibile. Nu îi putem schimba pe alții, dar ne putem schimba noi.


10 semne care indică faptul că energia negativă este în jurul tău


1. Banii nu vin ușor, facturile neplătite încep să se adune și nu știi pe ce se duc banii. Stagnarea de la nivelul prosperității este un semn că este blocată calea spre creștere chiar și atunci când câștigăm suficienți bani.

2. Te simți obosit, epuizat și frustrat. Nu ai o părere prea bună despre tine și te simți epuizat chiar și după o noapte de odihnă și după ce ții o dietă echilibrată.

3. Te simți stresat și nu poți face față activităților de zi cu zi.


4. Ești predispus la infecții mai mult decât în mod normal și începi să te îmbolnăvești mai des. Observi că sistemul imunitar nu mai este atât de puternic.

5. Comunicarea este afectată, oamenii par că nu te pot înțelege și simți că nu îi înțelegi pe alții.

6. Îți este greu să ai grijă de tine și pare că nu găsești timpul necesar pentru tine niciodată.

7. Somnul tău este afectat de vise și coșmaruri. Mintea ta subconștientă încearcă să te avertizeze că ceva nu este corect.


8. Gândurile și emoțiile negative par a se activa de fiecare dată când încerci să te relaxezi.

9. Îți pierzi cheile, banii, portofelul, hainele etc. și ai dificultăți în a le găsi, chiar dacă de cele mai multe ori sunt în preajma ta și la vedere.

10. Simți că nu te poți concentra, deoarece mintea ta tinde să se concentreze asupra lucrurilor aleatorii.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro