Test. Ce vezi pentru prima dată în această imagine îți dezvăluie personalitatea ta ascunsă
Psihologie / De Maria Ionescu, 01.08.2018

Fiecare persoană își dorește să fie percepută într-un anumit fel de cei din jur, imaginea fiind foarte importantă pentru cei mai mulți dintre noi.

Dar de multe ori se întâmplă ca imaginea proiectată în exterior să fie foarte diferită de cea de la interior. Acest test te poate ajuta să descoperi care este personalitatea ta ascunsă. Privește imaginea și reține care este primul animal pe care l-ai observat. Iată ce spune despre personalitatea ta dacă ai văzut prima dată în imagine unul dintre aceste animale:

Lupul

Dacă prima dată ai văzut lupul atunci când ai privit imaginea, sunt șanse mari să fii o persoană foarte loială și devotată, dar care ascund acest lucru de restul lumii. Lupul reprezintă protecția și loialitate, iar oamenii care sunt atrași de acest prim simbol formează de obicei legături strânse și pasionale. Dar la fel ca în cazul lupului, își ascund slăbiciunile în spatele unei imagini exterioare puternice și intimidante.
 

Tigrul

În cazul în care ai observat prima dată tigrul atunci când ai privit imaginea, înseamnă că ești o persoană care a trecut prin numeroase dificultăți și situații critice de-a lungul vieții. Cei care te cunosc cel mai bine te privesc ca pe o persoană care are nevoie de protecție și de grijă. Dar adevărul este că în adâncul sufletului ai mai multă putere decât își poate imagina cineva. De fiecare dată când te simți întristat sau copleșit de situațiile dificile, amintește-ți de puterea incredibilă a tigrului care se află în interiorul tău.

Puiul de bufniță

Dacă ai observat puiul de bufniță atunci când ai privit pentru prima dată această imagine, trăsătura pe care vrei să o ascunzi de restul lumii este pasiunea pentru introspecție și meditație. Bufnița este asociată cu înțelepciunea, dar mulți nu știu că această pasăre reprezintă umbra propriei persoane, eul interior, partea ascunsă a fiecăruia dintre noi, dedicată artei și devotamentului spiritual. Este posibil ca oamenii să te considere o persoană gălăgioasă, veselă, extrovertită și iubitoare de petreceri, dar tu ai în același timp capacitatea de a te cufunda într-o liniște totală, practicând meditația, introspecția sau rugăciunea.
 

Cățelul

Dacă primul animal pe care l-ai văzut atunci când ai privit imaginea a fost cățelul, înseamnă că îți ascunzi capacitatea de a iubi cu tot sufletul și de a te elibera de constrângeri. Ai foarte multă energie de oferit, îți place distracția, dar dorești să pari o persoană responsabilă și de încredere, astfel că de multe ori îți ascunzi această latură jucăușă. Iubirea este extrem de importantă pentru tine și cauți partenerul loial căruia să i-o oferi. Eliberează-ți spiritul și fă ceea ce îți dorești cel mai mult. Numai în acest fel te vei simți cu adevărat împlinit.

Cobra

Dacă prima dată ai observat cobra în această imagine, înseamnă că îți ascunzi încrederea în tine și neglijezi valoarea personală. Încă din perioada Egiptului antic, cobra simboliza înțelepciunea și era considerată protectoarea faraonilor. Uneori, deși ai o putere interioară incredibilă, alegi să nu o folosești și să nu te aperi atunci când este cazul. Poate nu crezi suficient în valoarea ta personală, dar în interiorul tău vei găsi cel mai bun susținător al tău și vocea care te va ajuta să treci peste orice obstacol. Trebuie doar să o asculți.

Leul

În cazul în care leul a fost primul animal pe care l-ai observat în această imagine, acest lucru spune despre tine că îți ascunzi furia de restul lumii. Lei sunt considerații regii junglei, sunt animale puternice, încrezătoare și periculoase. Iar răgetul lor poate înfricoșa orice inamic. Furia din interiorul tău s-ar manifesta ca un răget înfricoșător, de aceea preferi să o ții ascunsă. Dar nu ar trebui să-ți maschezi furia în cazul nedreptății. Folosește-ți vocea și spune ceea ce ai de spus.

Liliacul

Dacă prima dată ai observat liliacul în această imagine, însemană că vrei să ascunzi de restul lumii informațiile pe care le cunoști. Liliecii sunt recunoscuți pentru capacitatea lor de a zbura în noapte fără să vadă și, la fel ca ei, tu ai capacitatea de a afla lucruri importante prin metode diferite față de ceilalți. Intuiția, atenția deosebită la detalii și acele presentimente pe care le ai sunt aliații tăi importanți și nu ar trebui să-i ignori. Nu trece peste intuiția ta, care te poate ajuta să afli mai multe decât crezi.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro