Ce se întâmplă când faci injecții cu Botox: 7 efecte mai puțin cunoscute
Sănătate · Dermato - venerologie / 12.04.2019

Poate că injecțiile cu Botox par un miracol pentru a scăpa de riduri, dar știi în detaliu ce se poate întâmpla când ți se face intervenția?

Injecțiile cu toxina botulinică opresc contracțiile mușchilor, prevenind în acest fel formarea ridurilor. Din momentul în care mușchii sunt slăbiți și nu mai pot efectua mișcări complete vei putea avea în continuare expresii faciale, dar mult mai puțin pronunțate. După câteva luni mușchii faciali își recapătă capacitatea completă de mișcare, iar efectul de netezire a ridurilor se reduce treptat până când dispare complet, iar tratamentul va trebui repetat.
Înainte de a apela la infecțiile cu Botox este indicat să verifici produsul care va fi utilizat, dar și să fii conștientă de ce se poate întâmpla, în loc să îți închipui că vei avea direct o față perfect netedă fără niciun efect nedorit.

 
Iată ce efecte pot apărea după ce ți s-au făcut injecțiile:

 
1. Mici umflături care vor dispărea după câteva minute

După ce se efectuează injecțiile cu Botox vor apărea umflături de mărimea unui bob de mazăre sau mai mici. Acest lucru se întâmplă în câteva secunde, dar nu te îngrijora pentru că vor dispărea rapid. „Aceste umflături sunt cauzate de soluția salină utilizată pentru a dilua toxina botulinică. Neuromodulatorii sunt primiți sub formă de pudră, dar după ce ce fluidul este absorbit în piele umflăturile se vor retrage. Poate dura între 5 și 30 de minute”
, explică dr. Paul Lorenc, chirurg plastician din New York.

 
2. Efectul poate fi vizibil chiar și într-un minut 

De fiecare dată când un neuromodulator este injectat în piele terminațiile nervoase care creează mișcările musculaturii sunt blocate. „Injecțiile cu Botox nu tratează direct ridurile. Reduc activitatea mușchilor, iar pielea nu se mai poate adânci pe acea zonă. Când activitatea musculară care cauzează ridul încetează, organismul poate reface pielea și chiar va repara ridul creat”
, spune dr. Mary Herte, chirurg plastician din Las Vegas.
„Efectele Botoxului pot fi vizibile chiar și într-un minut, dar va fi nevoie de câteva zile pentru a observa refecerea completă a tenului. Odată ce terminațiile nervoase sunt blocate, ridurile dispar iar pielea se regenerează”, spune dr. Lorenc.

 
3. Pielea va deveni mult mai netedă

Unul dintre efectele notabile ale Botoxului, mai ales dacă este folosit în zona frunții, este netezirea pielii. Motivul este faptul că o activitate mult mai redusă a mușchilor face pielea mai pliabilă.
„Când tonusul muscular scade pielea nu se mai îndoaie și nici nu se mai încrețește, iar ridurile vor fi mai puțin vizibile”, spune dr. Hooman Khorasani, dermatolog din New York.

 
4. Fața poate arăta „înghețată”

Dacă toxina botulinică este utilizată într-o cantitate excesivă sau dacă este injectată într-o zonă greșită ai putea avea un chip „înghețat”. „Este foarte important ca medicul să înțeleagă cum funcționează mușchii feței și cum interacționează între ei”, spune dr. Lorenc.

 
5. Fruntea poate „cădea”

Dacă ți se injectează prea mult Botox în zona frunții sau dacă injecțiile nu se execută în mod corect fruntea poate avea un aspect „căzut”, ca și cum ai fi foarte supărată. „Un expert va ști exact cât să injecteze și unde”, spune dr. Lorenc.

 
6. Pleoapele căzute

Dacă injecțiile sunt făcute într-un punct prea jos de-a lungul sprâncenelor pot cauza pleoapele căzute. În plus, dacă mușchii frunții sunt complet imobilizați nu vei putea schița niciun fel de expresie cu ajutorul sprâncenelor.

 
7. Poate fi stopată formarea altor riduri

Părerile sunt împărție și, deși unii medici nu cred că este necesar să se facă injecțiile dacă liniile de expresie sau ridurile nu sunt încă evidente, există și experți care au o abordare proactivă și consideră că este bine să se prevină ridurile cu ajutorul Botoxului pentru ca pielea să nu fie niciodată afectată de ele. „Botoxul este un tratament fantastic pentru ridurile de expresie, dar numai pentru cele care există doar când îți miști fața. Dacă se încep injecțiile cu Botox înainte de brăzdarea feței de liniile cauzate de riduri și se continuă constant, vei preveni uzarea pielii care creează ridurile”, spune dr. Lorenc.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro