Infectii cutanate date de HPV
Sănătate · Dermato - venerologie / 05.09.2005

HPV este abrevierea pentru Human Papilloma Virus. Acesta este unul dintre cele mai comune virusuri transmise pe cale sexuala. Un foarte mare procent din populatie este infectat cu HPV.Pana acum sunt cunoscute intre 100-150 de tipuri de papiloma virusuri umane dar mai bine studiate sunt in jur de 80.

In categoria infectiilor cutanate date de HPV (human papilloma virus) intra: verucile vulgare, verucile plantare, verucile plane, verucile ano-genitale (condiloma acuminata), papiloamele si alte tipuri de leziuni. Verucile sunt proliferari ale celulelor epiteliale ca rezultat al infectarii lor cu papiloma virusuri umane si de obicei sunt nedureroase (exceptie pot face cele localizate la nivel plantar (pe talpa piciorului).


Cum se produce infectarea?

Infectarea se produce prin contactul cu suprafete sau cu personae infectate si se realizeaza la nivelul zonelor cutanate (micro)traumatizate (un tegument absolut intact nu permite infectarea).


Pot aparea frecvent la cei care frecventeaza piscine (favorizata de macerarea tegumentelor) sau la unele profesii (de exemplu macelari).

In cazul prezentei leziunilor genitale (condiloma acuminata) pacientii trebuie investigati suplimentar pentru excluderea altor afectiuni cu transmitere sexuala. Prezenta verucilor ano-genitale la copii trebuie investigata atent pentru excluderea unui abuz sexual.

De cand se produce infectarea si pana la exprimarea clinica (adica pana la aparitia leziunilor) pot trece intre 2-9 luni, timp in care persoana infectata desi nu are manifestari clinice poate infecta alte persoane.



Cum pot evolua leziunile?

Leziunile produse de HPV pot regresa spontan intr-un interval variabil de timp sau se pot inmulti (autoinoculare).

Verucile "in mozaic" situate superficial pe o suprafata plantara mai intinsa sunt mai rezistente la tratament si pot avea o evolutie prelungita. De asemenea, o evolutie prelungita poate fi intalnita la persoanele imunocompromise.


Complicatii:

1.Durerea (in special verucile plantare);
2.Transformarea maligna - este foarte rara si poate aparea in cazul infectarii cu anumite tipuri de virusuri:


  • 16,18,31, 33-35, 39-40, 51-60 - sunt tipuri cu risc crescut ce pot duce la aparitia unor carcinoame de col uterin sau peniene;
  • 5, 8 - sunt tipuri virale care se gasesc in leziunile din epidermodisplazia veruciforma (o afectiune genetica in care exista un defect al imunitatii celulare), leziuni ce se pot transforma sub influenta radiatiilor solare in carcinoame spinocelulare.


Cum se trateaza?

Inainte de inceperea oricarui tratament trebuie sa tinem seama ca verucile se pot vindeca si spontan. Indicatiile de tratament sunt: durerea, aspectul inestetic, riscul de transformare maligna.

Cea mai mare rata de vindecare o prezinta pacientii tineri recent infectati.

  • Acidul salicilic - in concentratii variate intre 11-25%, singur sau asociat cu acidul lactic se foloseste pentru tratarea verucilor palmo-plantare.
  • Glutaraldehida (solutie 10%) sau formaldehida (solutie 3%) folosite in special pentru tratarea verucilor plantare.
  • Podofilina (10-25%), podofilotaxina (0,5%), imiquimod (5% crema) se folosesc pentru tratarea verucilor ano-genitale. Ele trebuie indepartate dupa cateva ore de contact cu tegumentul. Atentie - exista riscul aparitiei inflamatiei sau a infectiilor secundare, de aceea tratamentul trebuie supravegheat de medic!
  • Retinoizii - 0,05% tretinoin crema pentru verucile plane faciale sau etretinat 1mg/kg/zi pentru verucile intinse, rezistente, la pacientii imunodeprimati.
  • Crioterapia consta in aplicarea locala a azotului lichid sau de zapada carbonica avand ca urmare formarea unei mici zone de degeratura controlata, in plafonul bulei formate celulele infectate fiind indepartate.
  • Metodele chirurgicale (electrocauterizarea, tratamentul laser: CO2, cu lumina intense pulsata) pot fi utilizate pentru tratarea oricarui tip de leziuni produse de HPV.
  • Tratamente adjuvante - de stimulare a imunitatii.


Dictionar de termeni

Informatii preluate din "Larousse Dictionar de Medicina": Bucuresti, Univers Enciclopedic 1998; www.universenciclopedic.ro

  • Carcinom - tumora maligna dezvoltata pe seama tesuturilor epiteliale. Carcinoamele reprezinta 80% din cancere. Ele pot sa se dezvolte pe piele, mucoasele digestive, respiratorii, genitale si urinare, pe toate glandele anexate acestor tesuturi (san, ficat, pancreas, rinichi, prostata) si pe glandele endocrine (tiroida, suprarenala). Gravitatea lor depinde de sediul tumorii (carcinomul pielii are, in general, o evolutie favorabila) si de aspectul sau microscopic.
  • Veruca - mica tumora cutanata benigna provocata de un virus de tip papillomavirus.
  • Verucile plane - sunt frecvente mai ales la copii, adolescenti si subiecti imunodeprimati. Acestea sunt mici ingrosari, abia proeminente, cu suprafata relativ neteda, de culoare rozalie. Uneori dispuse linear, afecteaza mai ales fata, spatele mainilor, bratele, genunchii si fata anterioara a gambelor.
  • Verucile plantare - pot lua 2 forme. Forma obisnuita sau mirmecia este putin proeminenta, cu marginea hiperkeratozica (groasa, tare, uscata), dureroasa la apasare; ea seamana intrucatva cu o batatura si are mai curand tendinta de a creste in profunzime. Cea de-a doua forma cuprinde mici elemente hiperkeratozice grupate in mozaic si nedureroase.
  • Verucile vulgare - sunt proeminente, de forma emisferica. Ele apar pe spatele mainilor si al degetelor, eventual in jurul unghiilor si sub ele, riscand atunci sa le dezlipeasca. Verucile vulgare ale fetei au un aspect diferit, filiform.


Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro