Consumul de alcool în adolescență are efecte grave. Iată ce spun studiile
Sănătate · Adolescentul / 30.12.2016

Persoanele care beau alcool în adolescență sunt supuse unui risc mai mare de a avea probleme cu memoria, luarea deciziilor și auto-controlul, potrivit unui studiu finlandez.

Oamenii pot avea mai puțin țesut cerebral din cauza consumului exagerat de alcool sau factorilor genetici. Iar cea din urmă afecțiune îi poate face pe cei care suferă din cauza ei să abuzeze de alcool, conform cercetătorilor finlandezi. Consumul de substanțe s-a dovedit a fi corelat cu excluziunea socială, problemele de sănătate mintală și un nivel redus al educației, după cum a declarat autorul prirncipal al studiului, Noora Heikkinen de la Universitatea din Finlanda de Est.

Cum este corelat consumul de alcool în adolescență cu activitatea scăzută a creierului?


Pentru a studia efectul consumului de alcool asupra creierului adolescent în curs de dezvoltare, cercetătorii au ales un eșantion format din 62 de tineri adulți, care au participat la Studiul Finlandez de Bunăstare a Tinerilor. Dintre aceștia, 35 dintre participanți erau încadrați la categoria celor care consumă mult alcool. 

Niciun adolescent din grup nu prezenta simptome de depresie sau alte boli psihice grave. Atât cei care beau foarte mult, cât și cei care beau ocazional, au avut niveluri similare ale anxietății și ale tulburărilor de personalitate. Însă când participanții au mers să-și scaneze creierului, la tinerii care consumau foarte mult alcool au fost descoperite volume mai mici ale materiei cenușii în mai multe zone ale creierului, în comparație cu ceilalți tineri.  

De ce este importantă materia cenușie pentru creier?


Materia cenușie este o structură importantă a creierului, care este responsabilă pentru memorie, luarea deciziilor și auto-control. Partea frontală a creierului, care îi ajută pe oameni să ia decizii și să facă planuri, se dezvoltă până în jurul vârstei de 20 de ani. În această perioadă, adolescenții sunt mai expuși riscului de a dezvolta dependențe legate de consumul de substanțe. În plus, dacă adolescenții beau foarte mult în această perioadă sensibilă, aceștia pot să provoace daune creierului lor, fiind posibil să înrăutățească dependențele lor.

Părinții și profesorii ar trebui să fie conștienți de vulnerabilitatea din timpul adolescenței și să îi ajute pe tineri să prevină deteriorările aduse creierului. Oprirea consumului de alcool poate duce la mărirea volumului materiei cenușii, atunci când se intervine la timp. Cu toate acestea, atunci când consumul exagerat de alcool a avut loc pentru o perioadă lungă de timp, unele schimbări structurale devin ireversibile, după cum afirmă Heikkinen. Dezvoltarea creierului este vitală în perioada adolescenței, iar alcoolul poate perturba acest proces.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro