Ieri a fost o zi superba de toamna, cu soare bland, care te indemna sa iesi din casa si sa te plimbi in parcuri, sa te bucuri din plin de explozia de culori. O zi excelenta si de mers la munte, mi-am zis, asa ca mi-am facut repede bagajele si ne-am urcat in masina, eu si sotul meu... Planuiam inca de sambata plimbarea asta, dar nu eram sigura ca vremea va fi atat de frumoasa.

Asadar, duminica dimineata n-am stat deloc pe ganduri si am pornit cu mult entuziasm spre Sinaia, tinta fiind Pelesul pe care nu-l mai vazusem din liceu. M-am gandit ca o excursie in aerul curat de munte o sa-i placa si bebelusului, care o sa-mi asculte in sfarsit imensa dorinta de a-l simti miscand in burtica. Am deja cinci luni, pe care le-am implinit saptamana trecuta, si bebelusul meu nu binevoise sa dea nici un semn. Chiar ma ingrijora acest lucru, desi alte mamici mi-au povestit ca bebelusii lor au inceput sa miste pe la 4 luni si jumatate, cinci luni. Al meu facuse deja cinci luni si nici o miscare. "Poate ca n-ai simtit tu!" au opinat cateva prietene. Am inteles ca prima miscare este aproape imperceptibila pentru mamica, pentru ca seamana foarte mult cu o durere obisnuita de burtica, este ca si cand ai avea niste crampe la stomac.

Nu-i adevarat, as fi simtit, este imposibil ca el sa fi miscat si eu sa nu-mi dau seama! Inca de acum doua saptamani il rugam in fiecare zi sa-mi dea si un piciorus in burtica, dar se incapatana sa ramana imobil. M-am gandit ca poate plimbarea asta o sa-l scoata din mica lui casuta si o sa ciocaneasca putin in burtica mamei.

Ziua a fost intr-adevar minunata, m-am delectat cu privelistea Pelesului si a imprejurimilor, pe care am preferat sa le strabat pe jos, si nu in masina, pentru ca simteam nevoia sa ma plimb in mijlocul naturii si sa respir cu voluptate aerul curat de munte. N-am ratat nici vizitarea castelului, aratandu-i si puiutului, cu care vorbeam in gand, toate minunile facute de regii Romaniei.

La intoarcere, in timp ce aproape atipisem, satisfacuta de felul cum mi-am petrecut duminica, am simtit dintr-odata ceva diferit, ca o contractie in burtica, ceva ce se misca ritmic, dar fara sa-mi provoace vreo durere. "Cred ca misca puiul!", insa nefiind sigura, n-am indraznit sa-mi spun parerea. Dar miscarea a continuat, si atunci am fost sigura ca bebelusul meu s-a trezit.

Atunci am simtit o bucurie unica, o satisfactie enorma, m-am simtit intr-adevar mamica, am simtit ca inauntrul meu este o fiinta pe care o aduc in lume peste cateva luni. Este un sentiment incredibil pe care nu l-am avut nici atunci cand cand am aflat ca sunt insarcinata. Am exclamat cu o bucurie nestapanita: "Adi, misca! Pune si tu mana pe burtica sa vezi!".

La fel de fericit si emotionat ca mine, sotul meu mi-a mangaiat burtica, pentru a-si simti pemtru prima data bebelusul. Dar m-a dezamagit cand a zis ca simte doar un puls. Mi-am amintit ca aceeasi senzatie au avut-o si alti tatici, care n-au perceput micarea bebelusului la fel ca o mamica. Si puiul meu a miscat cu energie aproape o ora, pana am ajuns in Bucuresti.

Azi dimineata am povestit cu mare bucurie tuturor colegilor ca mi-am simtit puiul pentru prima data. Probabil ca m-a vazut atat de entuziasmata si de aceea micutul a vrut sa-mi mai faca bucuria asta si pe la pranz, cand a inceput iarasi sa miste, avand atat de multa energie, incat s-a oprit abia spre seara. Chiar si acum, cand scriu, am senzatia ca bebelusul meu misca. Sau este doar o senzatie pe care doresc sa o prelungesc.

de Monica Creteanu
foto: Vasile Camara / Vista