Luxatia congenitala de sold este o afectiune cauzata de o dezvoltarea anormala a articulatiei soldului. Capul femurului nu se fixeaza in siguranta la nivelul cavitatii osului iliac, care nu are forma adecvata, fiind mai asemanatoare unei farfurii in loc sa se prezinte ca o cupa mai adanca. Acest lucru permite capului femurului sa alunece partial sau total in afara articulatiei (dislocatie).

Luxatia congenitala de sold afecteaza unul sau ambele solduri. Frecventa bolii la nastere este de 1 la 1000 de nascuti, cauzele ei ramanand necunoscute desi se cunosc mai multi factori de risc (pozitia in uter, pozitia la nastere, antecedente in familie).

Diagnosticul de luxatie congenitala de sold se pune in urma examinarii medicale, fie atunci cand copilul face primii pasi, fie la cateva luni din cauza miscarilor pe care le face si care sunt diferite de ale altor copii, fie (mai rar) chiar de la nastere.

In privinta tratamentului, el se refera la aducerea femurului in pozitia normala si fixarea articulatiei soldului. Exista dispozitive cum sunt anumite tipuri de hamuri care permit mentinerea membrelor inferioare intr-o pozitie care sa ajute fixarea femurului in articulatie pe masura ce copilul creste.

Medicul va urmari cu atentie, prin examinari fizice si imagistice evolutia. De asemenea, exista varianta unui mulaj care consta dintr-un plasture special aplicat peste talie, solduri si membrele inferioare. Sunt si variantele atelelor si legaturilor care inlocuiesc hamurile si mulajele. Exista si varianta chirurgicala.

Fizioterapia este folosita ca recuperare si dobandirea mobilitatii si dezvoltarea musculaturii, mai ales post-chirurgical. Tractiunea este un tratament mai rar care consta intr-un dispozitiv format din scripeti, greutati si sfori.

In aceasta afectiune, este foarte importanta detectarea ei cat mai timpurie si inceperea tratamentului corespunzator stabilit de medicul ortoped in functie de tipul afectiunii, gravitatea ei si varsta copilului.


Din punct de vedere psihologic ne vom referi la mai multe aspecte:

1. Impactul diagnosticului asupra parintilor
Momentul in care parintii afla despre prezenta acestei afectiuni, implicatiile ei, tratamentul sau necesitatea interventiei chirurgicale este foarte incarcat de trairi puternice. Ura, revolta, disperare, depresie, vinovatie - toate dificil de gestionat. De aceea, multi parinti au nevoie de sprijin psihologic pentru a reusi sa accepte realitatea diagnosticului si a gasi energia necesara pentru identificarea solutiilor de ingrijire.

2. Modul in care ei accepta realitatea si incep ingrijirile si tratamentele recomandate de medic

Unii parinti reusesc mai repede sa se mobilizeze si sa pastreze speranta ca vor reusi sa-si ajute copilul sa aiba o dezvoltare normala din punct de vedere al motricitatii. Altii au nevoie de mai mult timp si sustinere din partea rudelor, prietenilor sau al unui specialist pentru a intelege ce presupune afectiunea si care sunt variantele de tratament.

3. Modul in care fac fata din punct de vedere fizic si psihic
Copil cu luxatie de sold are nevoie de multa ingrijire, amenajari speciale, comunicare, jocuri, timp si energie din partea adultilor din jur. Imobilizarea copilului, amenajarile speciale si ingrijirile aparte impuse de hamuri, legaturi, mulaje necesita gasirea unor modalitati aparte de a relationa cu copilul, de a te juca cu el, de a procura jucarii si jocuri interesante si atractive care sa reduca pe cat posibil frustrarea impusa de constrangeri.

4. Trairile afective ale parintilor, relatiile lor cu copilul, investirea afectiva a copilului si a evolutiei din punct de vedere al recuperarii medicale
Sigur ca intotdeauna vor exista cazuri in care un copil nascut cu o problema medicala va fi izolat, ignorat, considerat "bolnav", "defect". De asemenea, pentru unii parinti este foarte greu sa investeasca afectiv un copil care necesita atatea ingrijiri. Ei se pot simti coplesiti, epuizati, prea greu incercati de boala copilului sau de "ghinionul" aparut din senin.

5. Sentimentele de vina ale parintilor, tendinta lor de a se autoacuza, de a se considera "pedepsiti", tendinta de a abandona eforturile, de a se complace in ideea ca "asa a fost sa fie", sau "asta este"
Intr-adevar, o afectiune a copilului si mai ales o afectiune cu care acesta se naste poate pune parintii intr-o situatie care reia o trauma mai veche. In acest caz, posibilitatile lor de a gestiona situatia sunt minime si ei au nevoie de o psihoterapie poentru ei insisi, cu scopul de a descoperi, de a exprima in cuvinte, de a aduce la suprafata propriile lor traume ale caror urme ii impiedica in prezent sa faca fata problemei copilului lor.