Nu
Sănătate · Sfaturi utile / 12.07.2006

Copiii care spun mereu "Nu" ne pun multe semne de intrebare, ne ingrijoreaza, ne enerveaza... Multe mame cer ajutor pentru aceasta "problema". "Fetita mea spune mereu NU", se plange disperata o mamica.

"Cum sa facem de perioada in care copilul spune NU?", intreaba un tatic. "Ce sa facem cand copiii raspund NU orice i-am intreba?". Parintii cer sfaturi, ar vrea o reteta miraculoasa pentru a scapa de acest NU care ii scoate din sarite, din care nu stiu ce sa inteleaga si mai ales... vor sa-l faca sa dispara cat mai repede!

Chiar se vorbeste despre o "etapa a lui NU", localizata pe la 4-5 ani. Parintii o asteapta cu teama sau incearca sa o evite. Dar daca ne-am opri putin si ne-am intreba: "Ce inseamna NU?" Oare ce raspunsuri ne-am da?


Auzim adesea mame care isi indeamna copilul sa se imbrace, iar el le rapunde NU, altele care vor sa plece din parc, tatici care incearca sa scurteze perioada petrecuta in fata televizorului si se lovesc de acelasi refuz.

Sa ne apropiem de acest NU... Sa incercam sa vedem daca exista diferente intre "nu vreau", "nu pot", "nu-mi place", "nu acum" sau simplu "NU"... Sa fim atenti la cum spune copilul NU, ce simte in acel moment, care e starea lui, care sunt momentele in care spune NU...

Si astfel ajungem sa descoperim ca
NU are multe forme, intelesuri si semnificatii. Ca uneori este un refuz, alteori doar o negare, poate fi un protest sau o amanare... Ajunsi aici, putem incerca sa-l abordam in moduri diferite. Sa intelegem ce nu-i convine copilului, daca NU-ul lui este doar un mod de a atrage atentia sau... de a repeta NU-urile adultilor.

Pentru ca etapa in care copiii abuzeaza de NU este ulterioara celei in care parintii le-au spus NU la tot pasul. "Nu pune mana", "Nu face pe tine", "Nu-i frumos", "Nu e voie", "Nu asa", "Nu acum" etc. Este vorba despre perioada in care cel mic incepe sa scotoceasca peste tot, sa traga de tot ce gaseste, sa se joace cu orice numai cu jucariile lui nu...


Parintii si bunicii par sa ne reuseasca sa tina pasul cu "prostiile" celui mic. Este momentul in care spun "trebuie sa fim cu ochii pe el tot timpul". In astfel de momente, incep sa abuzeze de NU, incercand sa-l fereasca pe micut de diferite pericole, sa pastreze ordinea, sa-l educe.

Copilul nu stie inca ce inseamna NU. Pentru el este un cuvant pe care incepe sa-l asocieze cu diferite stari ale celor din jurul lui. Mama spune NU cand este nervoasa, suparata, obosita, cand ceva nu e in regula etc.


Uneori, sensul lui este la granita dintre interdictie, suparare, provocare, pericol. Asta pentru ca adesea NU este singur, putini fiind adultii care continua sa explice copilului ce inseamna, ce nu are voie si de ce, care este pericolul sau interdictia. Considera ca NU spus tare si convingator este de ajuns. De ajuns pentru ce? Pentru ca micutul "sa nu mai faca"!

Doar ca de cele mai multe ori, acest NU va deveni lipsit de semnificatie pentru copil tocmai pentru ca este repetat prea des si in circumstante atat de diferite. Atunci ajungem la situatia mamelor care se plang ca oricat ii spun micutului NU, el isi continua "activitatea" netulburat.

"N-am autoritate in fata lui", spun ele si atunci incearca sa spuna NU cu tonul din ce in ce mai ridicat! Ceea ce nu inseamna ca el va dobandi o semnificatie sau copilul va intelege ce este interzis...

de Anca Pietraru, psiholog; [email protected]
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro