8 mirosuri care te fac fericit
Sănătate · Medicina alternativa / 02.12.2018

Soluția pentru optimism și multe zâmbete ar putea fi chiar sub nasul tău. Descoperă ce mirosuri te fac să te simți bine și să uiți de îngrijorare sau stres.

Aromele care te înconjoară au diferite efecte asupra organismului și dacă știi să le selectezi pe cele benefice îți va fi mult mai ușor să zâmbești chiar și în momentele dificile. Atunci când în apropierea ta sunt mirosuri deosebite vei renunța la gândurile negre și stresul sau irascibilitatea se vor diminua rapid.

 
Iată ce mirosuri te fac fericit și optimist:

 
1. Pinul

Această aromă de sărbătoare, asociată adesea cu iarna și Crăciunul, reduce eficient stresul. În cadrul unui studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea din Kyoto s-a constatat că obiceiul japonezilor de a face plimbări prin pădure iarna, în special în zonele cu pini, numit shinrin-yoku, este asociat cu diminuarea cazurilor de anxietate sau depresie.

 
2. Citricele

Dacă te simți obosit sau apatic, miroase citrice pentru a-ți reveni. Aroma acestor fructe care conțin o cantitate ridicată de vitamina C îți va da un impuls de energie și te va ajuta să te concentrezi mai ușor. De asemenea, specialiștii au constatat că mirosul lămâilor diminuează stresul și stimulează gândirea pozitivă. Este ideal să folosești lămâile pentru a face curățenie, astfel încât să te simți revigorat după ce ai terminat.

 
3. Cremele de protecție solară

Mirosul specific al acestor produse este asociat cu sezonul estival și ideea de vacanță. Îți vei aminti probabil de zilele însorite petrecute pe malul mării sau de ultima destinație exotică pe care ai vizitat-o. Ai un motiv în plus să folosești protecția solară zilnic pentru că vei fi mult mai relaxat și fericit decât de obicei.

 
4. Iarba proaspăt tăiată

Compușii chimici eliberați de iarba tăiată stimulează optimismul și te fac să observi mai repede aspectele pozitive ale oricărei situații. Oamenii de știință din Australia consideră că este un miros care previne inclusiv declinul funcțiilor cognitive odată cu înaintarea în vârstă.

 
5. Florile

Știi cât de plăcut este miroul trandafirilor? Ei bine, nu strică să miroși din când în când și iasomia sau lavanda. Vei combate insomnia, migrenele și depresia, abordând mult mai calm evenimentele neprevăzute de la serviciu sau din familie. În plus, aceste flori previn schimbările bruște ale stării de dispoziție, care pot apărea  cu o săptămână înainte de menstruație sau în perioadele foarte aglomerate de la serviciu.

 
6. Rozmarinul

Cunoscut mai mult pentru aroma pe care o dă preparatelor culinare, rozmarinul stimulează funcțiile cognitive. Potrivit specialiștilor, mirosul rozmarinului favorizează rezolvarea problemelor complexe și identificarea soluțiilor utile și ar putea deveni un remediu pentru a stopa pierderea memoriei asociată cu diferite tipuri de demență.

 
7. Menta

Uleiul esențial de mentă sau frunzele proaspete ale plantei stimulează corpul și mintea, favorizând optimismul și bucuria pentru lucrurile mărunte. Elimină starea de greață și te ajută să te concentrezi, fiind un remediu ideal pentru zilele în care ai dureri de cap sau îți revii după o toxiinfecție alimentară. În plus, studiile de specialitate au relevat că atleții care miros frunzele de mentă în timpul antrenamentelor își îmbunătățesc performanțele și respiră mai bine.

 
8. Pudra pentru bebeluși

Dacă îți place foarte mult mirosul pudrei pentru bebeluși este posibil să fii cuprins de nostalgie, dar în sensul pozitiv. Potrivit oamenilor de știință, mirosul pudrei pentru bebeluși ne amintește de sentimentul de siguranță și fericire din timpul copilăriei, când ne simțeam protejați de părinți. Dacă ai deja copii este posibil să-ți amintească de primele lor zile de viață, de îmbrățișări și momente speciale. Indiferent ce vârstă ai acest miros îți va aduce amintiri plăcute și te va face să zâmbești.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro