Ce se întâmplă dacă îți atingi cerul gurii cu limba
Sigur ți-ai atins până acum cerul gurii cu limba, însă știai că această acțiune poate fi folositoare stării tale generale de sănătate? Iată la ce concluzie au ajuns oamenii de știință!
De ce să îți atingi cerul gurii cu limba și să respiri în același timp?Unele persoane spun că pot dormi doar 4-6 ore în fiecare noapte, însă cercetările arată că adulții care dorm mai puțin de șapte ore, fie pentru o singură noapte, fie pentru câteva zile, săptămâni sau luni, se concentrează mai greu și au mai multe probleme decât persoanele care dorm între șapte și nouă ore în fiecare noapte. Dar există un truc simplu care poate rezolva aceste probleme. Trebuie să te folosești doar de limbă și de gură pentru a te asigura că adormi repede în fiecare noapte. Se numește metoda de respirație 4-7-8.
Acest exercițiu, cunoscut și sub numele de respirație relaxantă, te ajută să dormi mai bine. Se bazează pe pranayama, o practică indiană antică, însemnând reglarea respirației. Exercițiul este descris ca fiind un tranchilizant natural pentru sistemul nervos, care ajută corpul să intre într-o stare de calm și relaxare, de care ai nevoie înainte de a adormi.
Exercițiul de respirație 4-7-8 este foarte simplu, durează foarte puțin, nu ai nevoie de echipamente și se poate face oriunde. Deși poți face acest exercițiu în orice poziție, este recomandat să stai cu spatele drept în timp ce înveți exercițiul. Așază vârful limbii în cerul gurii, exact în spatele dinților din față, și ține-l acolo pe tot parcursul exercițiului. Vei expira pe gură, în jurul limbii tale.
1. Expiră complet pe gură, cu zgomot.
2. Închide gura și inhalează aerul pe nas, numărând până la 4 în gând.
3. Ține-ți respirația până numeri la 7.
4. Expiră complet pe gură, cu sunet, numărând până la 8.
5. Aceasta este o respirație. Acum inhalează din nou și repetă ciclul de încă 3 ori, pentru un total de patru respirații.
Reține că întotdeauna trebuie să inhalezi ușor pe nas și să expiri aerul cu zgomot pe gură. Vârful limbii tale rămâne în aceeași poziție tot timpul. Expirarea aerului durează de două ori mai mult decât inhalarea. Timpul pe care îl petreci la fiecare fază nu este important, ci raportul de 4:7:8. Dacă întâmpini dificultăți în respirație, poți accelera exercițiul, dar păstrează raportul pentru cele trei faze. Cu ajutorul practicii, vei putea încetini totul și te vei obișnui cu respirația tot mai profundă.