Sănătate. Pericolele care te pândesc iarna şi cum să le previi. Sfatul expertului

Medicina alternativa / 07.01.2016

Apariția primilor fulgi de nea și a poleiului ne determină să ne confruntăm nu doar cu disconfortul temperaturilor scăzute, ci și cu un risc crescut de accidentări.

Astfel, mersul și plimbatul, activități aparent simple în restul anului, devin acum o adevărată provocare. Se recomandă astfel o atenție sporită în această perioadă pentru a evita alunecarea, căderea și chiar rănirea. De asemenea, fiecare dintre noi ar trebui să știe care sunt principalele riscuri la care este expus iarna, cum să le prevină și cum se poate recupera dacă totuși a căzut pradă unor astfel de incidente.

Iată care sunt recomandările oferite de fizioterapeutul Bogdan Goga:


1. Cum te poate afecta frigul


Mușchii corpului îndeplinesc două funcții foarte importante: prima este aceea de a produce mișcare, iar a doua aceea de a menține temperatura corpului constantă prin activitatea lor.

“Atunci când organismul nostru trece de la o temperatură ridicată, la o temperatură scăzută și persistă într-un mediu sub zero grade, organismul se va apăra, producând două reacții: contracturi musculare repetate, determinând apariția tremuratului sau o contracție musculară permanentă, determinând apariția stării de hipertonie, respectiv de permanentă încordare, ce se traduce prin dureri de o intensitate foarte mare la nivelul mușchilor”, explică Bogdan Goga, fizioterapeut în cadrul studioului de recuperare medicală Terapie pentru Mișcare.


Totodată, acesta ne sfătuiește să evităm astfel de situații, iar dacă totuși ne vom confrunta cu ele, să știm că există metode de recuperare medicală eficiente pentru aceste cazuri, care au ca scop scăderea tonusului acelui mușchi prin stretching activ global, terapie manuală, masaj, termoterapie, electroterapie, laserterapie, ultrasunet, dar și kinesiotaping, care va continua acasă munca depusă de fizioterapeut.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro