Șterge mușcătura cu spirt și fii atent la aceasta pentru câteva săptămâni, pentru a te asigura că nu dezvolți o erupție cutanată, care ar putea indica prezența bolii Lyme. Este important să ții sub observație și starea ta generală de sănătate.

Nu toate persoanele dezvoltă o erupție cutanată atunci când au boala Lyme, iar celelalte boli nu implică erupții deloc. Dacă începi să dezvolți simptome asemănătoare gripei în orice moment, însă nu este sezonul gripei, este recomandat să faci teste pentru bolile cauzate de căpușe.


Dacă o parte din căpușă rămâne în piele după ce o scoți cu penseta, încearcă să nu te îngrijorezi prea mult. Aplică spirt pentru a te asigura că zona este sterilă, însă gura căpușei nu va provoca infecții, iar pielea va exclude părțile rămase din căpușă.

Ce să nu faci dacă te mușcă o căpușă?


Există o mulțime de remedii vechi, cum ar fi utilizarea de vaselină, aprinderea unui chibrit sau folosirea uleiurilor esențiale. Dar încercarea de a încălzi sau de a sufoca o căpușă poate face ca aceasta să se adâncească mai tare în piele. De aceea, aceste practici nu sunt deloc recomandate.


Nu presupune că ești în siguranță doar pentru că nu te afli la pădure sau în iarbă înaltă. Nu toată lumea își dă seama că parcurile sau curțile interioare pot fi un habitat perfect pentru căpușe. Și dacă te afli în pădure, acestea se regăsesc mai degrabă la marginea pădurii decât în mijlocul vegetației. În același timp, nu te feri de timpul petrecut în natură în timpul verii. Dacă iei măsuri de precauție, cum ar fi verificarea repetată a pielii și folosirea unui spray contra căpușe, poți să ai o escapadă perfectă în aer liber și să nu îți faci atât de multe griji.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro