Cum să scapi de pietrele de la rinichi fără operaţie

Medicina generala / 22.09.2017

Un tratament modern permite înlăturarea lor fără incizie şi fără anestezie. Este vorba despre o intervenţie recomandată indiferent de vârstă.

Litotritia extracorporeală ESWL se numeşte noul tratament simplu al pietrelor de la rinichi, numite şi calculi renali. Este vorba despre o procedură modernă, neinvazivă, ce nu necesită anestezie şi se poate aplica pacienţilor indiferent de vârstă.


Cum se desfăşoară tratamentul?


Pietrele la rinichi sunt sfărâmate fără incizii sau intervenţie endoscopică, prin aplicarea undelor mecanice, acestea fiind ulterior eliminate din organism pe cale naturală. Această tehnică este puţin dureroasă, în multe cazuri fiind efectuată chiar fără anestezie, durează în jur de 45-60 de minute şi nu necesită întotdeauna internarea pacientului, explică Dr. Vitalie Mogoreanu, medic urolog în cadrul Spitalului Sf. Constantin din Braşov.


Potrivit specialistului, rata de succes a acestui tip de intervenţie este foarte mare, astfel că între 75% şi 90% dintre pacienţii cu litiază renală sunt supuşi tratamentului extracorporeal cu unde de şoc.


Pietrele la rinichi sau litiaza renală


După infecţiile urinare şi dereglările prostatei, cea mai întâlnită problemă semnalată la nivelul rinichilor este cea legată de formarea pietrelor. În prezent, aproximativ 25% în populaţie se confruntă cu problema calculilor renali, cazurile cele mai complicate fiind specifice bărbaţilor, însă şi numărul femeilor care au această problema a cunoscut o creştere semnificativă în ultimii ani. Totuşi, indiferent de sex sau vârstă, un lucru este comun tuturor: stările intense de durere, care de obicei apar subit, fără a fi însoţite de alte simptome.
  • raimond, marţi, 01.11.2016 13:49
    ceai

    unde gasesc si eu acest ceai G? multumesc

  • gogu, vineri, 05.09.2014 12:11
    povesti pt copii

    inca din 1994 am facut acest gen de interventie la spit Panduri cu dr Vasile ...operatiile prin bisturiu sunt arhaice acum...spuneti ceva stiut de peste 20 de ani ...mare descoperire ...

  • alina, vineri, 05.09.2014 02:05
    Ceai

    si scoti la bani din buzunar, de ti se refac pietrele cand ii numeri pentru dr. Cel mai eftin si ok tratament pentru eliminare este ceaiul G de la Fares. Am eliminat pietre cu acest ceai, si nu este nici scump.

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro