Însă oamenii sunt diferiți când vine vorba despre abilitatea lor de a detecta, tolera și răspunde la durere, dar și când vorbim despre modul în care organismul lor răspunde la diferite tratamente. Acest lucru face dificilă stabilirea unui tratament specific pentru fiecare persoană în parte. Însă de ce simt unii oameni durerea mai intens decât alții?

Diferențele individuale când vine vorba despre tratamente rezultă adesea din interacțiuni complexe dintre factori psihosociali, de mediu și genetici. În timp ce durerea nu poate fi catalogată ca fiind o boală, cum ar fi bolile cardiace sau diabetul, sunt implicați aceiași factori. Experiențele dureroase de pe toată durata vieții noastre au la bază anumite gene care ne fac mai mult sau mai puțin sensibili la durere. Dar starea noastră mentală și fizică, precum și experiențele anterioare dureroase și traumatice și mediul înconjurător pot modela răspunsul la durere.

Dacă putem înțelege mai bine ce factori fac o persoană sensibilă la durere în tot felul de situații, atunci ne apropiem foarte mult de reducerea suferinței umane prin dezvoltarea de tratamente specifice pentru dureri, cu un risc scăzut de utilizare greșită, toleranță și abuz față de tratamentele actuale. În cele din urmă, specialiștii în medicină vor ști cine percepe durerea mai intens sau ce pacient are nevoie de mai multe medicamente contra durerii. În acest fel, durerea poate fi gestionată în mod eficient, astfel încât pacientul să aibă parte de o recuperare rapidă.

Oamenii știu multe despre numărul și locația genelor care alcătuiesc codul nostru genetic. Au fost, de asemenea, identificate milioane de variații mici în cadrul acestor gene, unele având efecte cunoscute, iar altele efecte necunoscute. Aceste variații pot apărea în mai multe forme, dar cea mai comună variație este reprezentată de poliformismul uninucleotidic (SNP), adică o singură diferență în unitățile individuale care alcătuiesc ADN-ul. Există aproximativ 10 milioane de SNP-uri cunoscute în genomul uman. O combinație de SNP-uri individuale compune codul genetic personal și îl diferențiază de al altora. Când un poliformism uninucleotidic este obișnuit, este menționat ca o variație. Când un poliformism uninucleotidic este rar, adică întâlnit la mai puțin de 1% din populație, atunci se numește mutație. Evoluția rapidă a dovezilor implică zeci de gene și variante în determinarea sensibilități noastre la durere, ce analgezice pot reducere durerea și chiar și riscul de a dezvolta durere cronică.

Unele dintre genele majore influențează percepția durerii. În plus, sunt identificate gene noi mereu. Gena SCN9A joacă un rol important în controlul răspunsului organismului la durere prin activarea sau dezactivarea canalului de sodiu. Însă depinde de mutația pe care o poate avea o persoană dacă este amplificată sau atenuată durerea. Estimările sugerează că până la 60% din variabilitatea durerii reprezintă rezultatul factorilor moșteniți, adică genetici. Cu alte cuvinte, înseamnă că sensibilitatea la durere este transmisă în familii prin moștenirea genetică normală, la fel ca înălțimea, culoarea părului sau a pielii.

Se pare că SCN9A joacă, de asemenea, un rol important în cazul durerii în cadrul populației normale. Un poliformism uninucleotidic mai des întâlnit în cadrul SCN9A, numit 3312G>T, care apare la 5% din populație, s-a dovedit că determină sensibilitatea la durerea post-operatorie și cât de multe medicamente analgezice sunt necesare pentru controlul acesteia. Un alt polimorfism uninucleotidic din gena SCN9A cauzează o sensibilitate mai mare pentru cei cu durere cauzată de osteoartrită și pancreatită.

Pe aceeasi tema...

• Stresul provoacă durere. Cele 10 zone ale corpului care sunt afectate

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te aşteptăm şi pe pagina noastră de Facebook!