Vinul alb poate cauza apariția rozaceei
Sănătate · Medicina generala / 25.02.2018

Un pahar cu vin și vizionarea serialului preferat poate reprezenta un motiv de fericire pentru multe persoane după o zi lungă la birou.

Dar consumul de vin poate avea efecte nocive asupra pielii, mai ales dacă este vorba despre vinul alb. Iată ce se întâmplă dacă obișnuiești să bei câteva pahare cu vin alb pe lună!

Îți place vinul alb? Din păcate, poate provoca apariția rozaceei


Se știe că vinul roșu poate cauza inflamații corelate cu rozaceea, însă potrivit unui nou studiu publicat în Journal of the American Academy of Dermatology, consumul de vin alb poate crește riscul de a dezvolta rozaceea. Noile informații provin din datele colectate în timpul unui sondaj în care s-a constatat că femeile care beau între unul și trei pahare cu vin alb pe lună sunt predispuse la un risc crescut cu 14%, în timp ce femeile care beau peste cinci pahare sunt predispuse la un risc crescut cu 49%.


Studiul a analizat și consumul de vin roșu și lichior ca factori și a constatat că persoanele care consumă băuturi alcoolice au înregistrat o creștere de 8 până la 28%, în timp ce vinul roșu s-a dovedit că nu reprezintă o influență semnificativă asupra dezvoltării rozaceei.

Există o corelație incontestabilă între alcool și rozacee. Alcoolul provoacă o lărgire a vaselor de sânge, care ar putea contribui la înroșirea feței dacă ai rozacee sau la amplificarea efectelor acestei afecțiuni. Dermatologii au considerat interesant faptul că studiul nu a găsit nicio legătură între vinul roșu și dezvoltarea bolii. Acest lucru poate fi posibil doarece vinul roșu conține flavonoide, care sunt antiinflamatoare. Cu toate acestea, vinul roșu conține histamine și resveratrol, care pot duce la înroșirea feței. Dacă observi că apar simptome de la un pahar sau două de vin, poți discuta cu dermatologul tău, pentru un tratament local. În plus, poți folosi o cremă hidratantă cu protecție solară pentru a reduce iritațiile provocate de expunerea la soare. De asemenea, aplicarea machiajului ar trebui să fie făcută prin tamponare, nu prin frecare, deoarece frecarea poate înrăutăți roșeața.


Care este partea bună? Vinul rosé nu a fost menționat nicăieri în studiu.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro