Ce se întâmplă în corpul tău când renunți la îndulcitorii artificiali?
Sănătate · Medicina preventiva / 22.11.2018

Poate ți se pare că este un avantaj să poți apela la îndulcitorii artificiali când vrei ceva dulce, dar nu te ajută să te simți sau să arăți mai bine. Află ce se întâmplă când decizi să renunți la ei.

La prima vedere îndulcitorii artificiali sunt soluția ideală pentru a mânca prăjituri sau a bea ceva dulce fără să-ți faci probleme referitor la numărul de calorii. Din păcate, lucrurile nu stau chiar așa, ci este posibil ca tocmai acest tip de îndulcitori să te predispună la îngrășare sau diabet.

 
Iată ce efecte vei obține în momentul în care elimini îndulcitorii artificiali din meniul zilnic:

 
1. Ai putea ieși din faza de platou

Faci tot ce poți pentru a slăbi dar lucrurile au stagnat și nu vezi niciun progres în ultima vreme? Multe persoane apelează la sucurile dietetice pentru a reduce pofta de mâncare și a diminua totalul de calorii și uneori nu iau decât cina. Deși pare o economie substanțială de calorii, este posibil să nu reușești să slăbești folosind un plan de acest tip. 
„Problema sunt îndulcitorii artificiali. Dacă sunt consumați simpli, fără alimente, pot crește producția de insulină pentru că organismul va fi pregătit pentru a primi dulciuri. Insulina este unul dintre hormonii care influențează ritmul de depunere a grăsimilor. Este indicat să iei mese la intervale regulate pentru a preveni creșterile bruște ale glicemiei și vei observa că procesul de slăbire va fi mai accelerat”, explică dr. Caroline Cederquist, nutriționist.

 
2. Este posibil să te îngrași

Da, din păcate există și o posibilitate de a obține efecte negative. Dacă vei înlocui sucul dietetic cu o variantă care conține cantitatea normală de zahăr vei adăuga foarte multe calorii care pot contribui la accentuarea rotunjimilor problematice. „Pentru a evita această capcană este util să treci de la sucurile dietetice la limonadă naturală sau ceaiuri din plante, în paralel cu mese care conțin proteine, grăsimi sănătoase și fibre”, recomandă dr. Cederquist.

 
3. Pofta de dulciuri ar putea să dispară

În cadrul studiilor de specialitate s-a constatat că îndulcitorii artificiali favorizează poftele alimentare pentru opțiunile hipercalorice. În momentul în care organismul primește alimente dulci care nu au calorii va crea dorința de a consuma dulciuri pentru a obține caloriile anticipate. Astfel, este posibil să-ți fie mult mai greu să reziști tentațiilor, iar din momentul în care elimini produsele cu îndulcitori artificiali din meniul tău nu va mai trebui să dai dovadă de multă voință pentru a refuza dulciurile.

 
4. Vei diminua riscul de diabet

Consumul frecvent de îndulcitori artificiali exacerbează riscul de diabet de tip 2. Potrivit specialiștilor, acești îndulcitori cresc riscul de diabet cu până la 67% deoarece ridică nivelul glicemiei și favorizează depunerea grăsimilor în zona abdominală. Este posibil ca acest lucru să se întâmple pentru că ai impresia, în mod eronat, că o băutură fără calorii justifică un exces alimentar după aceea.

 
5. Poți avea dureri de cap

Ce se întâmplă când ești obișnuit să consumi îndulcitori artificiali zilnic și deodată te oprești? Ai putea avea dureri de cap pentru că nu mai consumi cafeină. Pentru a evita acest simptom neplăcut este recomandat să reduci treptat cantitatea pentru a nu avea o reacție foarte puternică a organismului în absența substanței pe care o primea tot timpul.

 
6. Tractul digestiv va fi  mai sănătos

Specialiștii accentuează importanța bacteriilor benefice din cadrul tractului digestiv pentru o siluetă ideală. Astfel, eliminarea îndulcitorilor artificiali stimulează proliferarea bacteriilor benefice la nivelul tractului digestiv și reduce riscul de obezitate. Până de curând se considera că acești îndulcitori trec prin tractul digestiv fără să sufere modificări, însă studiile recente au relevat că sunt metabolizați și pot avea un impact negativ asupra echilibrului bacteriilor benefice. Un sistem digestiv sănătos este esențial pentru o imunitate puternică și un metabolism care funcționează eficient pentru arderea caloriilor consumate, așa că îndulcitorii artificiali trebuie eliminați treptat din meniu dacă vrei să slăbești mai ușor.

 
7. Dacă alăptezi, gustul laptelui ar putea fi diferit

Ce consumi tu ajunge și la bebeluș. Gustul laptelui de mamă depinde de dieta urmată și poate influența preferințele bebelușului mai târziu. În cadrul unui studiu realizat în 2015 s-a constatat că sucraloza, zaharina și acesulfamul K sunt prezente în laptele de mamă în 65% dintre cazuri. Este nevoie de studii mai ample pentru a se determina efectele pe termen lung, dar cu siguranță acești îndulcitori vor face laptele să pară mult mai dulce decât este normal și pot crea o tendință spre pofta de dulciuri peste câțiva ani.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro