De ce nu e indicat să stai picior peste picior?
Sănătate · Medicina preventiva / 20.09.2017

Poziţia picior peste picior este foarte comună şi este adoptată de cele mai multe ori în mod automat. Ea este considerată elegantă şi sexy, fiind asociată cu a fi feminină sau doamnă!

Ne-am obişnuit să stăm picior peste picior fără să ne dăm seama, dar puţini dintre noi ştim că acest lucru poate avea consecinţe serioase asupra sănătăţii.

Chiar dacă pentru cei din jur părem atractive, este mult mai important să ştim că poziţia picioarelor înrucişate ne afectează corpurile şi ne creează probleme de circulaţie. Ideaspots ne prezintă riscurile unei astfel de posturi:

  • Dacă stăm într-o anumită poziţie pentru mai multe ore, există riscul să ne alegem cu o afecţiune numită paralizia nervului peronier. Acest lucru se poate întâmpla şi dacă stăm în aceeaşi poziţie pentru perioade prelungite de timp. S-a dovedit că poziţia care provoacă paralizia nervuloui peronier este cea picior peste picior.
  • În 2010, mai multe studii au demonstrat că atunci când stai picior peste picior o lungă perioadă de timp, tensiunea arterială creşte. Chiar dacă nu ai probleme cu tensiunea arterială, evitând această postură poţi câştiga o viaţă mai sănătoasă şi poţi preveni alte tulburări circulatorii. Atunci când pui un genunchi peste celălalt, sângele este trimis de la picioare la piept, rezultând o cantitate mai mare de sânge pompată şi astfel creşte tensiunea arterială. O altă explicaţie posibilă este că tensiunea arterială creşte din cauza faptului că articulaţiile nu se mişcă, iar muşchii nu se schimbă în lungime(exerciţii izometrice), lucru care creşte rezistenţa la fluxul sanguin.
  • Această poziţie poate duce la un dezechilibru pelvin. Când stai picior peste picior, muşchiul interior al piciorului de deasupra este mai scurt, iar cel al coapsei mai lung, fapt ce îţi afectează articulaţiile.
  • Poţi dezvolta de asemenea "vene păianjen" pentru că această poziţie duce la inflamarea şi compresia venelor, cu toate că factorul principal al acestei afecţiuni este gena.
  • Dacă stai mai mult de 3 ore pe zi cu picioarele încrucişate, poziţia spatelui îţi poate fi afectată, provocând schimbarea firească a poziţiei, dureri lombare, de gât, umeri şi şold.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro