Cum acționează grupurile de narcisiști împotriva victimei alese
Sănătate · Psihiatrie / 27.06.2019

Când auzi cuvântul „narcisism” te gândești de obicei la o singură persoană și la victima pe care și-o alege? Există și situații în care victimele sunt manipulate sau defăimate de grupurile de narcisiști, reprezentate de persoane arogante și disprețuitoare care îi exploatează pe cei din jurul lor.

Grupurile de narcisiști pot fi mai periculoase decât o singură persoană toxică pentru că studiile de specialitate au arătat că respingerea la nivel social și abuzul emoțional activează aceleași zone ale creierului ca și durerea.
Dinamica abuzivă prin care se caracterizează grupurile de narcisiști poate fi identificată peste tot în jurul nostru, de la familiile narcisiste, până la cercul de prieteni sau de colegi de servciu de la locul de muncă. Victima va deveni ținta abuzurilor verbale și emoționale și va fi transformată în „țap ispășitor” pentru a justifica defectele, problemele și lipsa de sinceritate a narcisiștilor.
„Scopul învinovățirii constante a victimei este plasarea responsabilității la altcineva și evitarea consecințelor propriilor acțiuni. La început victima nu va realiza ce se întâmplă și va fi de acord cu acțiunile celor din grupul toxic pentru că vrea să aibă prieteni buni. Această tehnică de a direcționa vina spre o singură persoană este des întâlnită în cazul narcsiștilor, sociopaților și alcoolicilor. Grupurile de narcisiști nu pot permite ca ego-ul lor să fie afectat de greșelile pe care le fac, iar sociopații se distrează utilizând această strategie”
, explică dr. Christine Hammond, psihoterapeut.
Pentru ca această conspirație să fie și mai eficientă grupul de narcisiști se va folosi de sensibilitatea și compasiunea victimei. Membrii grupului vor deveni mai puternici datorită vulnerabilității și sentimentului de nesiguranță pe care i-l induc victimei. În acest mod se asigură că se simte izolată și nu va avea cui să-i ceară ajutorul.
Aceste grupuri sunt extrem de periculoase tocmai pentru că manipularea și abuzurile amoționale comise alături de ceilalți membri sunt greu de dovedit și au mari șanse să nu suporte consecințele acțiunilor lor. Prin colaborarea de tip malițios se vor asigura că victima arată și se comportă ca o persoană ciudată, evitând astfel responsabilitatea pentru răul pe care i-l fac.
De asemenea, pot reuși să convingă inclusiv victima că nu are loc niciun abuz.
În cadrul tuturor conspirațiilor la care participă grupurile de narcisiști victima este percepută ca fiind o persoană străină, „oaia neagră”. Aceasta va fi ținta acțiunilor de bullying, de intimidare, de ostracizare, a comentariilor negative și a glumelor care o ridiculizează permanent. Grupul nu va reacționa pozitiv dacă victima face eforturi pentru a fi acceptată, ci va intensifica persecuția și acțiunile care au drept scop denigrarea și defăimarea.

 
Cum și de ce este selectată victima?

Persoana care este aleasă pentru a fi criticată și exclusă este cineva care reprezintă o amenințare pentru grupul de narcisiști. Poate are calități intelectuale sau sociale deosebite, poate este foarte ambițioasă, rezistentă, are un aspect foarte atractiv sau posedă independența care trezește invidia narcisiștilor.

 
În cadrul familiilor victima va fi de obicei copilul care este criticat cel mai des

Acest copil este cel care este deosebit de sensibil, are un puternic sentiment de compasiune pentru cei din jur și nu se teme să-și spună punctul de vedere. Din păcate va fi perceput ca o amenințare pentru familia toxică și va fi pedepsit în mod constant. Părinții narcisiști vor încuraja competiția inegală și lipsa încrederii între acest copil și restul fraților sau surorilor, dând recompense numai pentru ceilalți copii care fac tot ce li se spune, fiind ascultători în mod absolut, fără niciun punct de vedere.
În cercurile de prieteni sau la locul de muncă victima va fi de obicei peroana nou-venită sau cineva care nu se teme să pună sub semnul întrebării autoritatea narcisiștilor din grupul respectiv.
Inițial victima va fi lăudată, idealizată, va primi atenție și multe complimente. I se va da impresia că s-a integrat în grup, dar că nu se acceptă opiniile diferite.
În continuare victima va fi învinuită pentru orice greșeli sau acțiuni greșite pentru care grupul nu vrea să-și asume responsabilitatea. Cel mai important lucru este că victimei i se accentuează că trebuie să continue să acționeze în favoarea grupului fără să dezvăluie care este realitatea. Cât timp respectă regulile impuse și ascultă întru totul instrucțiunile primite va fi în siguranță.
În cazul în care victima începe să pună întrebări cu privire la dinamica grupului va fi ironizată, pusă la zid și exclusă. Se va lansa o campanie de defăimare împotriva ei pentru a-i distruge stabilitatea, reputația, caracterul și a elimina posibilitatea să se integreze într-un alt grup. Grupurile de narcisiști vor răspândi zvonuri rău intenționate și vor bârfi victima pentru a da impresia că este o persoană anormală.
Dacă și tu ești o victimă a unui astfel de grup fă-ți curaj pentru a merge mai departe. Te-au ales pentru că ai calitățile, bunătatea și puterea în plan moral care le lipsește. Abilitățile tale reprezintă o amenințare pentru narcisiști, care nu știu ce înseamnă integritatea sau corectitudinea. Se simt bine atunci când ironizează sau exclud o persoană care merită iubire și are mai mult succes decât ei, dar nu ai niciun motiv să te lași intimidat.
Își închipuie că dacă te exlud din grupul lor te vei simți ciudat, dar ești o persoană puternică și poți privi dincolo de conspirația lor, devenind mai puternic datorită integrității și compasiunii tale.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro