Sarbatori fericite!
Sănătate · Sistemul imunitar / 14.12.2005

Multi dintre noi cunosc cel putin o "super-femeie" care jongleaza printre obligatiile de sarbatori - curatenie, mancare, cadouri, impodobirea bradului - cu zambetul pe buze. In spatele acestei masti vesele pe care multi dintre noi o poarta se ascunde stresul sfarsitului de an. De ce ajungem sa zambim in loc sa ne recunostem problemele? Simplu - suntem si noi o parte dintre cei care doresc sa perpetuze mitul sarbatorilor de iarna lipsite de factori stresori.

Zambeste cu adevarat

Nimic nu este mai dureros decat un zambet mincinos. Ia-ti toate precautiile pentru a rezista in fata stresului. Ce-ti ramane de facut? Sa zambesti cat mai des din toata inima.

  • Gandeste-te la asteptarile pe care le ai de sarbatori; poate ca este cazul sa fii mai realist. De exemplu: "Vrei sa pregatesti o masa delicioasa si sa o servesti aburinda?" sau cealalta extrema "Vei fi fericit daca nu reusesti sa otravesti pe nimeni si sa reusesti sa termini de pregatit masa pana in ziua de Craciun?"
  • Incearca sa anticipezi situatiile care pot genera stres si pregateste-te mental pentru a le intampina sau, daca iti sta in putere, evita-le. De exemplu, comanda un cozonac la brutarie in cazul in care consideri ca nu vei mai avea timp si pentru aceasta delicatesa.
  • Impartaseste-ti sentimentele negative. Prietenii si familia vor aborda sarbatorile altfel - mult mai realist - daca stiu dificultatile pe care le intampina si cei din jurul lor.
  • Nu neglija modalitatile curente la care apelezi in timpul anului pentru a face fata factorilor stresori.
  • Poate ca ar fi bine sa te gandesti ca sarbatorile de iarna nu sunt scutite de evenimente mai putin placute. Daca te astepti ca totul sa mearga minunat si sa fie sclipitor este foarte posibil sa fii dezamagit. Mai bine pregatit, decat sa ai regrete.


Sarbatori vesele pentru copiii cu parinti divortati

Sarbatorile pot desemna perioade neplacute si complicate pentru copiii ai caror parinti sunt divortati. Ei pot avea sentimentul ca nu sunt in stare sa multumeasca pe toata lumea pentru ca nu au capacitatea de a se afla in doua locuri diferite in acelasi timp. In cazul in care isi petrec vacanta alaturi de un singur parinte, considera ca parintele celalalt se va simti trist si abandonat.


Recomandabil este ca parintii, chiar daca sunt divortati, sa petreaca sarbatorile impreuna, pentru binele copilului/copiilor. Acesti copii nu se vor simti bine decat daca parintii lor sunt de acord ca temporar sa renunte la neintelegeri si sa faca un efort pentru a nu se ajunge la manipularea celui/celor mici.


Racelile si gripele nu iau vacanta de iarna

Bacteriile si virusurile care produc banalul guturai isi fac simtita prezenta si in timpul vacantelor. Oamenii sunt predispusi racelilor mai ales in timpul vacantelor de iarna pentru ca isi petrec timpul in casa intrand in contact direct cu multa lume - sa nu uitam ca sfarsitul anului este marcat de multe vizite si petreceri. Antibioticele nu trateaza nici racelile, nici gripele.


Pentru a sta linistit, departe de amenintarile virusurilor si ale bacteriilor aplica urmatoarele sfaturi:

  • mananca sanatos, fa sport si ai grija de nivelul stresului;
  • evita contactul apropiat cu oamenii care sunt bolnavi;
  • in cazul in care tu esti persoana bolnava, stai acasa pentru a-i scuti pe ceilalti de neplaceri;
  • acopera-ti nasul si gura in momentele in care tusesti sau stranuti;
  • spala-ti mainile cat mai des pentru a scapa de germeni.


Pana si o raceala comuna poate determina starea de spirit a unei persoane, alungand buna-dispozitie. Pneumonia reprezinta o complicatie serioasa a gripei. Categoriile vulnerabile in fata acestei inflamatii sunt: copiii mai mici de 4 ani, persoanele in varsta si cele care au un sistem imunitar compromis - astmaticii, diabeticii etc.


Alegerea bradutului perfect

Pentru ca bradul indeplineste un rol primordial pentru sarbatorile de iarna este posibil ca multe persoane sa se streseze si sa-si aloce suficient de mult timp in cautarea bradului perfect. Cu totii vrem sa fim siguri ca alegem cel mai bun brad si ne dorim sa stim cum sa procedam pentru a-l pastra cat mai mult in caminele noastre.

Ce ar trebui facut?

  • Apa reprezinta secretul principal pentru frumusetea indelungata a unui bradut de Craciun. Este bine sa faci o taietura orizontala de cativa centimetri la baza coniferului si sa-l plasezi intr-un bol cu apa. Asigura-te ca nivelul apei nu scade mai jos de locul in care ai facut taietura. Un brad tinut in apa rezista intre 4 si 5 saptamani.
  • Daca bradul a fost taiat, ridica-l in sus si misca-l putin mai tare. Daca pe pamant se astern multe ace de brad, acesta este primul semn ca nu este proaspat si se va scutura intr-un timp scurt.
  • Nu plasa bradul alaturi de calorifer, semineu sau in apropierea unei alte surse de caldura. Aerul fierbinte il va usca rapid.

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro