15 ani de proiecte in beneficiul copiilor cu surdocecitate
Sănătate · Stiri / 26.02.2016

Simturile sunt cele care ne ajuta sa ne raportam la tot ce se intampla in jurul nostru, ne arata incotro sa mergem si cum percepem lumea. 90% din informatia pe care o primim, o primim prin vaz si prin auz.

Imagineaza-ti, macar pentru o clipa, cum ar fi viata ta daca ai avea atat probleme de vedere, cat si probleme de auz. Cu singuranta ai avea mari dificultati de comunicare, orientare si acces la informatie.
Ce este surdocecitatea?

Desi pare un termen greu de inteles, surdocecitatea poate fi explicata simplu, fara termeni medicali – deficienta de vaz si auz. La auzirea cuvantului surdocecitate, multi cred ca vorbim despre oameni care nu vad si nu aud deloc.  Intr-adevar, exista si astfel de cazuri, insa ele sunt rare. Cele mai multe persoane cu surdocecitate prezinta o combinatie de deficiente de vaz si auz, cu diferite grade de manifestare. Surdocecitatea este o deficienta multisenzoriala grava, de cele mai multe ori asociata si cu alte tipuri de deficiente.

Povestea Sense International Romania este povestea copiilor cu surdocecitate. Programele Sense International Romania vizeaza interventia timpurie la nou-nascutul cu deficiente senzoriale (in Bucuresti, Oradea, Timisoara si Iasi), o educatie adecvata pentru copilul cu surdocecitate (in 16 scoli speciale) si servicii vocationale pentru tinerii cu surdocecitate (in Arad, Bucuresti, Buzau, Focsani, Galati, Iasi si Timisoara).

De-a lungul anilor, SIR a facilitatat screening-ul auditiv a peste 90.000 de nou-nascuti, testarea vizuala a peste 15.000 de copii mici, servicii de interventie timpurie pentru 190 de nou-nascuti, educatie adecvata pentru 500 de elevi cu surdocecitate, servicii vocationale pentru 80 de tineri, instruirea a 190 de profesori psihopedagogi in domeniul surdocecitatii, 10 dintre ei devenind traineri nationali in surdocecitate. In plus, ca rezultat al eforturilor de lobby si advocacy, legislatia recunoaste surdocecitatea ca dizabilitate distincta din 2006.




Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro