6 românce mor în fiecare zi din cauza cancerului de col uterin
Sănătate · Stiri / 28.04.2011

Cancerul de col uterin este principala cauză de mortalitate prin cancer la tinerele românce cu vârste între 15 şi 44 de ani.

Cancerul de col uterin este principala cauză de mortalitate prin cancer la tinerele românce cu vârste între 15 şi 44 de ani.

 

În România, cancerul de col uterin loveşte puternic: ţara noastră se află pe primul loc ca rată a mortalităţii pe fondul acestei boli, riscul de deces fiind în Romania de 3 ori mai mare decat media europeană (sursa: Organizaţia Mondială a Sănătaţii). Cele mai afectate sunt femeile tinere (cu vârste între 15 şi 44 de ani), cancerul de col uterin fiind principala cauză de mortalitate prin cancer la femeile din această categorie de vârstă din România.



O statistică extrem de îngrijorătoare arată că 53% dintre femeile intervievate în cadrul unui studiu (realizat de Gfk şi dat publicităţii în 2009) nu cunosc nicio metodă de prevenire a acestui tip de cancer.

Prevenirea primară acestor cazuri se poate face prin vaccinare, prin care pot fi eliminate cauzele care determină cancerul de col uterin - infecţia cu cele mai frecvente tulpini oncogenice (cauzatoare de cancer). Prin vaccinarea anti-HPV a adolescentelor, urmată de testare periodică Babeş-Papanicolaou, riscul de cancer de col uterin este redus cu 94%.

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro